Tudor Chirilă, mesaj dur pentru impostorii din muzică: „Există multe familii care se lasă amăgite”

.

Tudor Chirilă trage un semnal de alarmă și vorbește despre cei care oferă ore de canto copiilor și adulților, dar care nu conștietizează responsabilitatea pe care o au. De fapt, nu toți acești șlefuitori sunt făcuți pentru asta. În general, această poveste implică mult mai multe lucruri.

Tudor Chirilă, antrenor la „Vocea României”, are convingerea că mulți se lasă păcăliți de impostori și pornesc la drum cu multe vise, pe care apoi le pierd pe drum. Artistul dă cărțile pe față și spune că un adolescent de 16-18 ani nu are nevoie de lecții de canto.

Tudor Chirilă: „Oamenii nu înțeleg responsabilitatea pe care și-o asumă când pretind că știu să lucreze cu o voce, să o ghideze”

“Din ce în ce mai multă lume pretinde că poate oferi ore de canto. Ofertele sunt variate, ele se bazează pe „experiență” îndelungată și acoperă o gamă largă de servicii adresate la grămadă copiilor și adulților. Oameni care nu înțeleg responsabilitatea pe care și-o asumă când pretind că știu să lucreze cu o voce, să o ghideze, s-o formeze sau s-o șlefuiască, sunt profesori de canto.

Există multe familii care se lasă amăgite de promisiunile construcțiilor de voci, căci cine nu vrea să ajungă să cânte bine sau măcar stabil? Pe scurt, e vorba de impostură”, spune Tudor Chirilă, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Surpriză uriașă la Vocea României. O celebră soprană se alătură echipei lui Tudor Chirilă

Citeşte și: Tudor Chirilă, despre vizitele dese la biserică și psiholog: „Cu inteligența emoțională sunt praf!”

Iată ce calități ar trebui să aibă un profesor de canto și cum ar trebui să se desfășoare munca lui cu elevul, în opinia juratului de la Vocea României, Tudor Chirilă.

“M-am gândit să fac un profil de profesor de canto și să fac o listă cu ce ar trebui să primească „clientul”.

1. Prima dată trebuie știut că orice fel de metodă solidă de cântat ar trebui să fie un derivat al canto-ului clasic, acolo unde se învață plasarea vocii într-un anumit fel în raport cu respirația, cavitatea bucală și căile nazale. Vocea lucrează cu două cutii de rezonanță: gura (cavitatea bucală) și cutia toracică.

2. Oricine predă canto ar trebui să poată cânta la pian sau/și să aibă noțiuni solide de teorie muzicală ( să citească note, să poată solfegia etc.).

„Canto-ul la copii (înainte de 16 ani la fete, 18 ani băieți) este inutil și chiar dăunător”

3. Fără cunoștințe anatomice solide această meserie este incompletă. Formarea corectă a sunetului implică zeci de mușchi din zona gâtului, feței, abdomenului, mușchii spatelui, de fapt o întreagă postură care contribuie la emisia corectă a sunetului.

4. Nu poți preda canto bazându-te doar pe experiența personală de cântat. Există un loc comun al vocii, principii de emisie vocală determinate și dezvoltate în timp, astfel încât orice profesor ar trebui să prezinte un curs acredidat de la o instituție profesionistă, verificată.

5. Nu în ultimul rând, depistarea unei emisii corecte a sunetului este o derpindere care se formează în timp și adevărata experiență nu decurge din cântare, ci din ascultare.

6. Din punctul meu de vedere, moștenit de la Gabriela Duțescu (fostul meu terapeut și al altor zeci de soliști vocali), canto-ul la copii (înainte de 16 ani la fete, 18 ani băieți) este inutil și chiar dăunător. Din diverse motive: musculatură nedezvoltată, schimbări hormonale, absența capacității de a înțelege din perspectivă anatomică formarea sunetului. Știu că industria activităților pentru copii e uriașă, dar să nu picăm fără discernământ în plasa ei. Nu, nu mi-aș da copilul la canto”, precizează Tudor Chirilă.

Citeşte și: Tudor Chirilă a răbufnit după tragedia din Crevedia: „Nesimțire și tupeu!” Cum au reacționat Dan Negru și Maia Morgenstern

Citeşte și: Tudor Chirilă, iritat de comportamentul unei fane: „Este lipsă de bun simț” / Video

Tudor Chirilă: „În momentul de față, România duce lipsă de terapeuți vocali sau de profesori de canto”

Artistul susține că școlile de teatru din România duc lipsă de profesioniști care să formeze voci și care să stăpânească în profunzime o astfel de metodă.

“Generații întregi de studenți care ulterior au devenit actori au experimentat pe pielea lor ce înseamnă efort vocal nesprijinit de o bază solidă de învățare a tehnicii vocale. Când școlile de profil sunt în penurie de profesioniști, dar oferta pe internet este mai mult decât generoasă, te întrebi unde e adevărul?

În momentul de față, România duce lipsă de terapeuți vocali sau de profesori de canto care să stăpânească în profunzime o metodă completă și care să fie bazată pe prevenția exceselor și a folosirii defectuoase a vocii. De ce? Pentru că foarte puțini oameni sunt dispuși să investească în învățare.

Scriu postarea asta doar ca să atrag atenția asupra unei situații care se perpetuează cam în toate domeniile de activitate în România: impostura”, adaugă Tudor Chirilă.

Foto: Facebook, Pr

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton