Tudor Chirilă, iritat de comportamentul unei fane: „Este lipsă de bun simț” / Video

.

Tudor Chirilă este unul dintre artiștii din România care este foarte activ pe rețelele de socializare. Acesta obișnuiește să își exprime părerile deschis, creând deseori controverse.

Ultima postare a cântărețului a stârnit din nou un val de reacții în mediul online, după ce solistul Vama s-a arătat deranjat de faptul că o fană i-a făcut o poză, pe ascuns, în metrou.

Tudor Chirilă, iritat de comportamentul unei fane

Tudor Chirilă a fost fotografiat, zilele trecute, în timp ce mergea cu metroul, de o tânără admiratoare. Fata a postat mai apoi imaginea pe rețelele de socializare, lucru care l-a deranjat pe artist.

Solistul a catalogat gestul admiratoarei drept „lipsă de educație”, iar acest lucru a stârnit un val de reacții în mediul online. În timp ce unii internauți i-au dat dreptate, alții l-au criticat, considerând că sunt lucruri și gesturi pe care trebuie să și le asume ca persoană publică.

„Ce-mi plac mie oamenii care fac poze pe ascuns. Mă omor după ei #lipsaeducatie”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

Mai târziu, artistul a revenit pe social media cu un filmuleț în care își explică postarea anterioară.

„Asta nu e o postare în care să-mi cer scuze. Nu am de ce. Ieri mă aflam în metrou și mergeam ca orice om normal și am constatat ulterior pe Facebook că un așa-zis fan mi-a făcut o poză pe ascuns”, a spus Tudor Chirilă.

Citește și: Tudor Chirilă a avut un edem pe corzile vocale: „A fost o vară foarte grea”

„Nu este ok, nu este moral să faci o fotografie cuiva pe ascuns. Este un lucru pe care-l cred și-l susțin. Oamenii au fost cumva iritați că mă comport așa cu o fană care a vrut să facă o poză și s-a bucurat că m-a întâlnit pe mine la metrou și a ținut să comunice întregii societăți cât este ea de fericită că m-a întâlnit pe mine. Perfect, dar asta nu scuză comportamentul ei, care este în continuare inadecvat. Este o lipsă de bun-simț și de educație să faci o poză nesolicitată cuiva. Poate omul ăla are o zi proastă, poate nu vrea să apară în poze. Chiar dacă e persoană publică, nu e bun public și are dreptul la intimitate”, a explicat artistul.

Citește și: În ce relații au rămas Iulian Nunucă și Tudor Chirilă, după finala „Vocea României”: „El mi-a spus asta …”

Artistul, susținut de Florin Ristei

Fanii l-au criticat pe Tudor CHirilă, unuii chiar făcând o comparație între el și Keanu Reeves, care de asemenea a fost fotografiat în timp ce mergea cu metroul, în urmă cu mai mulți ani.

„Cam trist, domnul actor! Copila nu e vinovată de indispoziția matale. În rest, cam ațos și asta nu e de bun augur pentru un așa talent”, a scris o internaută.

Citește și: Tudor Chirilă, revoltat că se fumează în instituțiile publice! A surprins o angajată de la Teatrul de Comedie cu țigara și a luat atitudine

Tânăra a revenit pe internet și a comentat la postarea lui Tudor Chirilă: „Nu a fost pe ascuns. Așa e cu fanii, mai ales că nu sunt obișnuiți să vadă în metrou persoane publice. Chiar îmi spunea o amică în privat că o să mă „cerți”. Mi s-a părut un bun motiv de așa de… că toată lumea acuză aglomerația din București, dar nimeni nu face nimic în privința asta”.

Artistul nu s-a abținut și i-a răspuns la comentariu.

Citește și: Theo Rose, într-un portret superb realizat de Tudor Chirilă. Totul s-a întâmplat într-o pauză la Vocea României

„Nu-mi aduc aminte să-mi fi cerut voie să îmi faci poză așa cum ar trebui să procedeze o persoană manierată. Sigur, te poți prevala de faptul că e spațiu public, că-s persoană publică, blah, blah. Lipsa de bun simț rămâne”, a scris Tudor Chirilă.

Și Florin Ristei a sărit în apărarea lui Chirilă.

„Fotografiatul pe ascuns nu e ok, în niciun fel”, a scris Ristei la postarea solistului Vama.

Între timp, fotografia cu pricina a fost ștearsă de pe rețelele de socializare.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Tudor Chirilă

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare aprilie 11, 2023 9:21 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale