Tudor Chirilă, întrebări fundamentale

12.10.2013, 05:00.

Am vorbit cu Tudor depre muzică, dar şi despre fericire. Am admirat Cişmigiul de pe fereastra biroului în care lucrează şi-am povestit despre copilărie, frici, speranţe şi cum ratăm uneori iubirea. Din teamă.
Copilul care aleargă către mare“, cea mai recentă melodie a lui, m-a lăsat cu un sentiment de tristeţe. Tudor spune că piesa e de fapt un îndemn la regăsirea copilăriei, dar şi o nostalgie a despărţirii de ea. Şi că îl percepe ca fiind un cântec pozitiv, dătător de speranţă. M-a rugat de câteva ori înainte de interviu să nu-l întreb lucruri despre viaţa personală. Am aprobat nevoia de intimitate.

Ai debutat ca regizor în videoclipul celei mai noi piese Vama, „Copilul care aleargă spre mare“. Cum a fost?
Cred că mi-a plăcut mai mult decât lansarea în sine a clipului. Mi-au plăcut mult cele două zile de filmare pentru că s-a lucrat foarte precis, foarte organizat, foarte cu drag, cu entuziasm. Şi toate astea n-au cum să nu te facă să te simţi bine şi să te facă să gândeşti că e posibil să iasă un produs bun. Am rămas cu imagini foarte mişto despre zilele de filmare. Am şi lucrat cu oameni cu care mi-aş dori să mai am ocazia să colaborez, pentru că şi-au făcut treaba extraordinar. Începând de la domnul Rebengiuc şi până la ultimul tehnician. Care de fapt nu e ultimul tehnician, dar asta e o altă treabă.

Eşti mulţumit de rezultat?
A ieşit cum am vrut şi, poate, chiar mai mult decât atât. Anumite lucruri nu le-am preconizat, dar asta s-a dovedit a fi de fapt un lucru bun.

Te referi la finalul clipului, când copilul care joacă rolul regelui trist se îm-piedică şi cade?
Şi la asta, da. Căderea aceea a fost chiar foarte bună, şi a fost surprinsă absolut întâmplător. Matei era obosit şi nu mai putea să alerge. Dincolo de cadru, Adriana Broscăţean striga: „Hai Matei, ridică-te, hai, vino-ncoace!“ Dar a ieşit mult mai bine aşa.

Monica Doroftei a strălucit la nunta fiului ei cu o rochie spectaculoasă cu spatele gol. Dar stai să vezi cum s-a îmbrăcat Vanessa, fiica sa. Detaliul care a atras atenția tuturor

Recomandarea zilei

Ideea clipului ţi-a venit înainte sau după ce-ai scris piesa?
După aceea. Dar cred că versurile m-au dus uşor spre idee. Clipul e mai mult o întărire a versurilor. Şi-am vrut să fie o poveste, un soi de basm. Nu pot să spun că scenariul e neapărat original, mai degrabă versurile te ajută să te duci în zona asta.

De ce ai ales să mergi pe ideea de basm?
Pentru că basmul e cea mai simplă şi veche formă de a comunica filosofic ceva. Până acum câteva luni, nu m-am gândit că singurele fiinţe care nu-şi pun problema dacă sunt sau nu fericite sunt copiii. Ei nu ridică această întrebare, ceea ce îi face să trăiască într-un prezent imediat, universul lor familiar le ajunge, ei iau totul de bun. Primele lor frustrări sunt luate ca atare, se enervează, plâng, nici prin gând nu le trece că ar putea fi nefericiţi. Mi se pare interesant că aş putea să mă educ conştient, să trăiesc matur, dar fără să mai problematizez atât de mult. Fără să mă supun unui travaliu de întrebări: e ok?, mă simt bine?, nu mă simt bine?, cine sunt?, unde mă duc?, oare nu sunt prea realist?, oare visele mele sunt ok?, cine sunt eu?, ce defecte am?, oare sunt ok pentru cei din jur?, am făcut rău?, am făcut bine?, şi aşa mai departe. Copiii nu-şi pun atâtea întrebări. Eu cred că încercarea de-a surprinde şi fixa fericirea ne face să ne îndepărtăm de ea, de fapt. Şi că fericirea înseamnă renunţare.