Tudor Chirilă condamnă situația din Herăstrău: „E absurd să transformi un parc-monument istoric în hub de discoteci”

.

Tudor Chirilă condamnă situația din Herăstrău și reușește cu greu să își stăpânească revolta. Artistul susține că parcul s-a transformat într-o discotecă în aer liber, iar asta datorită cluburilor din zonă.

Juratul de la Vocea României susține că luciul apei amplifică sunetul, iar atmosfera devine una de coșmar pentru locuitorii din zonă. Acest haos nu este, însă, întrerupt de nimeni, iar afacerile continuă să meargă. Tudor Chirilă speră că semnalul lui va ajunge acolo unde trebuie.

Tudor Chirilă face apel la autorități

”Azi noapte iar a fost festival în Herăstrău. Ce nu știe Poliția Locală Sector 1 sau poate nu înțelege, este că luciul apei propagă și/sau amplifică sunetul, după caz. Astfel că poți auzi discotecile ”autorizate” (i)legal de pe străzile din apropierea podului Grant dacă locuiești mai sus și orientat spre nord, nord-est. Că e absurd și imoral să transformi un parc-monument istoric în hub de discoteci, e o chestiune evidentă și orice cetățean dintr-o țară europeană mai răsărită știe asta.

Doar că noi nu locuim într-o țară normală, ci într-una de speciali, preocupați doar de viețile lor, de copiii lor, de afacerile lor, de orașul lor care e doar al lor, nu și al normalilor”, mărturisește Tudor Chirilă, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Tudor Chirilă, mesaj dur pentru impostorii din muzică: „Există multe familii care se lasă amăgite”

Citeşte și: Surpriză uriașă la Vocea României. O celebră soprană se alătură echipei lui Tudor Chirilă

Muzica bubuie, afacerile merg, locuitorii din zonă plătesc prețul

Artistul susține că, în general, clienții se distrează, dar cei care locuiesc în zonă au de pătimit noapte de noapte, asta în timp ce primarul general sau cel de sector nu fac nimic.

”Când ești client pe terasele alea din Herăstrău te simți bine, noapte de vară, mai un șpriț, mai o gagică, poate iese ceva. Te faci avioane după care te duci să te culci în liniște că, na, ai obosit să-ți bubuie David Guetta în cap. Doar că locuitorii din zonă nu au parte de liniștea de care ai tu nevoie, client la terasă care te-ai distrat toată noaptea pe nesomnul altora.

Ei, tocmai pentru că nu poți aștepta empatie și exerciții de substituție de la toată lumea, există autorități. care într-o țară normală și-ar face treaba. Aici doar pasează responsabilități care în final ajung tot în curtea celui prejudiciat”, adaugă el.

Citeşte și: Apariția Mariei Guci de la Vocea României provoacă dispute între CNA și PRO TV. ”Ne-am uitat şi între picioarele ei”

”Herăstrăul a ajuns ziua un parc insalubru, iar și noaptea un cartier de discoteci

Tudor Chirilă își arată dezamăgirea și pentru felul în care a ajuns să arate Herăstrăul, care te întristează cu imaginea lui dezolantă. ”Herăstrăul a ajuns ziua un parc insalubru, monument istoric și noaptea un cartier de discoteci care deranjeaza locuitori de pe toate laturile parcului. Așa ceva nici la Ibiza nu găsești. Ăsta e rezultatul administrațiilor locale de treizeci de ani încoace, rezultatul haosului urbanistic și rezultatul flexării legilor fără consecințe drastice.

Pe cale de consecință, ne îndreptăm către autoritățile prezente. Aveți de gând să faceți ceva cu Herăstrăul? ”, se întreabă artistul.

Citeşte și: Tudor Chirilă, despre vizitele dese la biserică și psiholog: „Cu inteligența emoțională sunt praf!”

Medeea Marinescu, despre locurile de joacă din Herăstrău

Medeea Marinescu îi susține opinia. Actrița spune că de fiecare dată când merge acolo cu fiul ei are impresia că locurile de joacă sunt lăsate să putrezească. ”Vin câteodată cu fiul meu în Herăstrău, în locurile de joacă pentru cei mai mici. Sunt atât de triste, neîngrijite, lăsate parcă să putrezeasă…mă rog, ce a mai rămas din cele câteva leagane deșurabate și ruginite”, mărturisește Medeea Marinescu, într-un comentariu la postarea lui Tudor Chirilă.

Foto: Facebook

Ultima modificare septembrie 29, 2023 3:04 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale