Tudor Chirilă a spus de ce nu se căsătorește cu Iulia Mîzgan, mama copiilor lui: „Aici ne-am potrivit”

.

Tudor Chirilă nu crede că acel act de căsătorie mai aduce ceva important sau poate garanta dragostea nesfârșită, dar crede în iubire și respect și are convingerea că un parteneriat poate dura și o viață.

Juratul de la Vocea României are convingerea că poți avea o relație frumoasă și fără să fii căsătorit. Ba mai mult, spune el, și în cazul unei despărțiri, după opt ani de conviețuire, partenerii se pot bucura de aceleași drepturi. Tudor Chirilă trăiește o poveste cu Iulia Mîzgan din 2012 și împreună au doi băieți, unul de șase ani și altul de opt ani.

Tudor Chirilă, despre căsătoria cu Iulia Mîzgan: „Cred că ar trebui să ne preocupe mai mult respectul și iubirea”

Nu înțeleg de ce (căsătoria, n. red.) ar fi un subiect tabu. Nu mi se pare că este o instituție care mai aduce ceva important. Cred că ar trebui să ne preocupe mai mult respectul și iubirea. Căsătoria nu poate garanta respect, nu poate garanta iubire nesfârșită. Fiindcă ea a fost la bază un instrument social. Era un instrument social de care lumea, până la urmă, nu știu cât mai are nevoie.

Nu cred că este obligatoriu să fii căsătorit ca să poți avea un parteneriat de-o viață, de exemplu. Mai ales că acum este reglementat parteneriatul și prin faptul că dacă ai o relație de peste opt ani, partenerul tău începe să aibă aceleași drepturi și la un partaj, și la împărțirea lucrurilor, dacă e să ajungem aici, în zona aceasta mai mercantilă a despărților”, spune Tudor Chirilă, pentru revista Taifasuri.

Citeşte și: Tudor Chirilă, mesaj dur pentru impostorii din muzică: „Există multe familii care se lasă amăgite”

Citeşte și: Tudor Chirilă condamnă situația din Herăstrău: „E absurd să transformi un parc-monument istoric în hub de discoteci”

Tudor Chirilă: „Genul acesta de evenimente nu ne plac nici mie, nici partenerei mele, iar aici ne-am potrivit”

Artistul admite că a fost întotdeauna pe aceeași lungime de undă și cu iubita lui, Iulia Mîzgan, care nu crede, de asemenea, în spectacolul acela de care te bucuri la organizarea unei nunți.

„Căsătoria și nunta, mai ales, care vor, chipurile, să fie un fel de start în viață. Masa de nuntă, restaurantul, salonul de nunți, trupa de cover-uri de la nuntă, DJ-ul, mâncarea, florile, toate astea sunt parte din spectacolul nunţii, consecinţă a căsătoriei la Starea Civilă. Genul acesta de evenimente nu ne plac nici mie, nici partenerei mele, iar aici ne-am potrivit”, susține Tudor Chirilă.

Solistul recunoaște că primește în fiecare zi lecții de la copiii lui, cărora încearcă să le impună anumite limite, fărăa fi un părinte sever. „Cred că toți copiii oferă lecții, dar trebuie să știi cumva să le accepți. Felul în care ei încep să privească lumea de foarte multe ori e o lecție și pentru noi, adulții.

Încerc să îi cresc în spiritul valorilor pe care le-am primit și eu fără să fiu neapărat un tată excesiv de rigid și de sever. Dar încerc să impun niște limite și cred că fiecare copil are o anumită vârstă pentru a înțelege niște lucruri”, adaugă Tudor Chirilă.

Citeşte și: Ce înseamnă dihotomie, cuvântul folosit de Tudor Chirilă la Vocea României? Mesajul unei profesoare de limba română a ajuns viral

Citeşte și: Cum arăta Laura Giurcanu de la America Express la Next Top Model. Cătălin Botezatu a făcut-o celebră la 14 ani

„Trebuie să te comporți într-un fel cu un copil de 2 ani, într-un fel cu un copil de 4 ani”

În opinia lui, cu copiii trebuie să te comporți diferit, să ai în vedere vârsta lor și etapa de viață pe care o traversează și să îi faci să se înțeleagă că nu totul se obține ușor. „Trebuie să te comporți într-un fel cu un copil de 2 ani, într-un fel cu un copil de 4 ani, în alt fel cu un copil de 6 ani. De exemplu, unui copil de 2 ani e absolut OK să-i dai libertate totală, atâta vreme cât el nu poate înțelege conceptul de reguli.

Unui copil de 6 ani trebuie să-i instaurezi totuși niște rutine, să le aibă deja instalate – să-și facă patul, să se spele pe dinți de două ori pe zi, dimineața și seara, să înceapă ușor-ușor să aibă responsabilitatea temelor lui, să și le facă singur, să vorbească despre ele și să înțeleagă că în viață nu totul se obține cu un click pe telefon. Este foarte important. Și asta le explic copiilor mei în fiecare zi”, adaugă Tudor Chirilă.

„Orice vrei să fii în viață, trebuie să tragi o mie de cornere, ca Beckham în fiecare zi a copilăriei lui”

Artistul crede că repetând poți ajunge acolo unde îți dorești și asta îi învață și pe copiii lui. „Orice ar vrea să facă, să fie medic ori actor, ziarist, bucătar sau tâmplar. Orice ar vrea să facă, trebuie să repete. Nu e obligatoriu să ai parte zilnic de divertisment care să-ți țină simțurile ocupate, treze. Este OK să te plictisești, este OK să ai o zi proastă, este OK să repeți și să faci ce nu-ți place, pentru că, la un moment dat, ajungi să faci ceea ce îți place.

Orice vrei să fii în viață, trebuie să tragi o mie de cornere, ca Beckham în fiecare zi a copilăriei lui. El nu înțelegea de ce tatăl lui îl punea să execute cornere, dar a înțeles atunci când cornerele acelea au început să-i folosească și a devenit fotbalistul care a fost”, precizează Tudor Chirilă.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton