Trupa A.S.I.A se reunește într-un concert în luna martie, dar fără Irina Nicolae. Artista s-a arătat revoltată pentru că nu a fost invitată, iar mesajul ei de pe rețelele de socializare a stârnit un întreg scandal. Cum i-au răspuns fostele ei colege, Sorana și Iana.
Trupa A.S.I.A, reuniune cu scandal! Una dintre cele mai îndrăgite formații muzicale de la începutul anilor 2000 se reunește pentru un concert aniversar la Sala Palatului, la începutul lunii martie. Irina Nicolae, una dintre cântărețele care au făcut parte din formula inițială, s-a arătat extrem de dezamăgită că nu a fost invitată la eveniment.
Cum a motivat Adrian Ordean absența Irinei Nicolae de pe scenă
Adrian Ordean, cel care a pus bazele trupei A.S.I.A, a explicat motivul pentru care Irina Nicolae nu va cânta la concertul aniversar.
„Misterul se rezolvă foarte repede. Irina nu poate veni în țară. Locuiește și trăiește de ani buni în străinătate. Ăsta e motivul pentru care nu ia parte la concert. Vremurile s-au schimbat, ele au devenit femei măritate, unele au și copil. Acesta este și cazul Irinei, după cum se știe.
Și, atunci când am avut ideea unui nou concert marca ASIA, toate astea implică și repetiții foarte serioase, pe termen lung. Irina ne-a anunțat cu regret că nu poate veni o perioadă atât de lungă, alături de un copil mic. Un concert de dimensiunile celui din 6 martie, de la Sala Palatului, implică multe pregătiri.
Se va cânta live, cu orchestră pe fundal, deci lucrurile trebuie să iasă foarte bine. Așa ceva implică multă muncă, dar și timp! Poate Irina va reuși să cânte iar împreună cu fostele sale colege, cine știe!?”, a declarat Adi Ordean, potrivit a1.ro.
Irina Nicolae: „Mi se pare degradant și înjositor”
Irina Nicolae a declarat însă că nimeni nu a anunțat-o că acest concert va avea loc și se simte dezamăgită că a fost exclusă de la această reuniune. Artista a mărturisit că și-ar fi dorit tare mult să cânte din nou pe scenă cu fostele ei colege. De asemenea, aceasta a spus că ar fi fost dispusă să facă un efort și să vină în România pentru a pregăti concertul alături de echipă.
„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. El a fost ca tatăl meu. (…) Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei este vorba despre munca mea de o viață.
Nu vreau absolut nimic de la ele, vreau doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu sunt pe scenă cu ele pentru că nimeni nu mi-a spus de vreun concert aniversar, am aflat deschizând pe Instagram un afiș. Mi se pare degradant și înjositor. Este dezamăgitor, mai ales după o carieră frumoasă și niște relații extraordinare, căci n-am plecat cu discuții. Oamenii să înțeleagă faptul că eu mi-am dorit această reunire, dar că nu am fost niciodată invitată, chemată.
N-are legătură că am familie, asta nu însemnă că nu pot să-mi respect un contract, este dezamăgitor. Am avut un șoc, nu știu cum să cataloghez, decât dezamăgire. Indiferent câte concerte au mai avut ASIA, succesele vor fi legate de numele meu. Îmi pot lua multe lucruri, dar niciodată nu-mi pot lua demnitatea. Am cântat cu trupa ASIA din 1999 până în 2005, cei mai frumoși ani. Apoi, ei au rămas cu Iana”, a mai spus artista pentru playtech.ro.
„Vin fetelor la reuniune! Mi-am cumpărat bilet!”
După ce a aflat că trupa A.S.I.A se reunește și ea nu a fost invitată, Irina Nicolae a transmis că va fi în public. Pe rețelele de socializare, aceasta a anunțat că și-a cumpărat bilet în primul rând.
„Vin fetelor la reuniune! Mi-am cumpărat bilet!!! Sunt în primul rând, lângă oamenii care m-au ajutat să am 25 de ani de carieră, PUBLICUL. Mulțumesc și mă înclin în fața lor!”, a scris Irina Nicolae pe contul ei de Instagram.
Sorana și Iana, două dintre membrele trupei, au explicat că din formația muzicală au făcut parte, de-a lungul timpului, multe cântărețe și nu le pot chema pe toate.
„Este vorba despre reuniunea trupei A.S.I.A., nu despre un singur concept, iar Iana este I-ul din trupa ASIA, ea a cântat alături de trupă în ultimii trei ani. A lansat albume, a avut foarte multe concerte și turnee alături e A.S.I.A. Iana este Asia! Irina nu a fost invitată pentru că nici celelalte foste membre ale trupei nu au fost invitate. Aceasta este formulă în parte fondatoare, cu mine, Anca, Anemona, dar și Ianna, bineînțeles, care a fost, este și va rămâne A.S.I.A.
Trupa s-a reunit după 20 de ani, de dată această datorită Iannei. I-ul din trupa există, noi nu ne refacem trupa cu 8 membre. Nu toate celelalte foste colege s-au reintegrat în această poveste pe care o refacem noi acum. Irina a ales să plece din trupă înainte cu mulți ani ca trupa să fie desființată și a fost înlocuită de Ianna. Nici măcar nu a fost această idee: Dacă se dorește sau nu prezența ei. Nu există această variantă”, a spus Sorana Darclee.
La rândul său, Iana Novac i-a răspuns Irinei Nicolae.
„Noi o să facem miercuri sau joi, o să anunțe impresarul… Facem o conferință și atunci o să lămurim toate aceste lucruri. Nu este vorba că nu este dorită. Doamne ferește! Practic, trupa s-a reunit la spectacolul meu de la Sala Palatului și a avut atât de mare succes reuniunea încât am decis să rămânem așa”, a transmis artista.