Tortul inedit al Gabrielei Prisăcariu, la împlinirea a 30 de ani. Imagini de la petrecerea soției lui Dani Oțil

.

Gabriela Prisăcariu, soția matinalului Dani, de la Antena 1, a împlinit marți 30 de ani. Cu această ocazie, vedeta a organizat o petrecere în cinstea aniversării sale. La eveniment au luat parte mai mulți apropiați ai cuplului. Atracția serii a fost printre altele, tortul pe care sărbătorita l-a ales, un model atipic pentru o aniversare.

A fost motiv de sărbătoare în familia lui Dani Oțil, după ce soția prezentatorului a împlinit 30 de ani. Pe rețelele de socializare au fost postate mai multe filmulețe de la petrecerea organizată de vedetă.

Gabriela Prisăcariu a împlinit 30 de ani. Petrecere inedită organizată de model

Din imagini se poate distinge că tema aleasă, cel mai probabil de sărbătorită, a fost una atipică pentru o aniversare. Invitații au fost îmbrăcați toți în negru, iar tortul a fost atracția serii, fiind decorat cu trandafiri de culoare neagră și având deasupra o piatră funerară.

Pata de culoare a fost dată însă de aranjamentele florale și de zona unde invitații au putut face fotografii. Pentru acest lucru, Gabriela a ales un perete din baloane de culoare roz, albe și aurii.

Citește și:  Dani Oțil, cadou de 100.000 de euro pentru Gabriela Presăcariu, de ziua ei. „Trebuie să le faci pe femei să plângă, dar de fericire”

Printre invitați s-au numărat apropiații familiei Prisăcariu-Oțil, iar atomsfera a fost întreținută pe tot parcursul serii de mai mulți cântăreți, printre ei și Luis Gabriel.

Soția lui Dani Oțil, răsfățată la aniversarea zilei sale de naștere

Fără doar și poate aniversata a fost centrul atenției în timpul petrecerii. În storyurile postate pe Instagram se observă că soția lui Dani Oțil a primit o mulțime de flori și cadouri.

Cel mai generos cadou l-a primit însă din partea soțului ei. Dani Oțil a scos din buzunar 100.000 de euro pentru a- oferi Gabrielei un Porche Cayenne Turbo. „Când realizezi că ai primit o mașină adevărată…”, a scris Gabriela Prisăcariu pe Instagram, imediat după ce a primit cadoul din partea partenerului ei.

VOTEAZĂ-ți produsele preferate la UNICA BEAUTY CELEBRATION! Care sunt cele mai bune produse cosmetice? 

Modelul și prezentatorul de la Antena 1 formează un cuplu din anul 2018, însă s-au căsătorit trei ani mai târziu, în mai 2021. În luna septembrie a aceluiași an, ei au devenit părinții unui băiețel, Luca Tiago. Cei doi au precizat că momentan nu își mai doresc copii, întrucât Luca îi solicită destul de mult.

Sursă foto / video – Instagram

Ultima modificare noiembrie 23, 2022 11:58 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale