În 2017, un fenomen international ajuns și în România ne-a arată o realitate dureroasă: mii de femei sunt hărțuite sexual. Mişcarea #metoo a pornit în Statele Unite, după ce actriţa Alyssa Milano l-a acuzat pe producătorul american Harvey Weinstein de hărţuire sexuală. Apoi, milioane de femei din întreaga lume s-au solidarizat cu actriţa și au scos la iveală traumele prin care au trecut.
Iată 3 dintre cele mai mari scandaluri sexuale din 2017:
Rimaru de la trupa R.A.C.L.A
Călin Ionescu, cunoscut drept Rimaru de la R.A.C.L.A., a fost acuzat anul acesta de de mai multe femei de hărţuire şi agresiune, prin intermediul campaniei #Metoo”, declanşată în mediul online de scandalul sexual de la Hollywood.
Călin Ionescu lucrează, totodată, în publicitate, iar multe femei care au intrat în contact cu el pe plan profesional au povestit cum acesta se folosea de funcţia ocupată în companie pentru a le face avansuri pe rețelele de socializare, iar atunci când era refuzat, reacționa prin jigniri, inimidări și amenințări. Multe dintre ele și-au justificat acuzațiile prin publicarea conversațiilor avute pe rețelele de socializare cu acesta, iar unele femei îl acuză pe Rimaru și de agresiune fizică.
Harvey Weinstein
Topul celor mai răsunătoare scandaluri sexuale din 2017 continuă cu Harvey Weinstein, care a fost acuzat de peste 30 de actrițe de hărțuire sexuală, iar de alte trei de viol. În urma scandalului iscat, producătorul american în vârstă de 65 de ani a fost concediat de la compania la care lucra.
Gwyneth Paltrow și Angelina Jolie sunt doar două dintre actrițele care l-au acuzat pe Harvey de avansuri sexuale insistente. Agresiunea suferită de Gwyneth Paltrow s-a întâmplat în perioada în care actrița era iubita lui Brad Pitt, incidentul fiind confirmat inclusiv de acesta.
Kevin Spacey
Și numele lui Kevin Spacey a fost pe buzele tuturor, după ce cunoscutul actor din „House of Cards” a fost implicat într-un scandal sexual de amploare, presărat cu multiple acuzații de hărțuire sexuală și pedofilie.
După ce a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că i-a făcut avansuri pe când avea doar 14 ani și Kevin a recunoscut public că este homosexual, alți 30 de actori ce lucrează pentru teatrul „Old Vic” din Londra sau serialul Netflix „House of Cards” l-au acuzat de Kevin Spacey de hărțuire sexuală. Din cauza scandalului iscat, actorul premiat de două ori la Oscar a fost exclus dintr-un film şi mai multe seriale şi dat afară din diverse organizaţii cinematografice.
Citește și – Motivul pentru care celebritățile se vor îmbrăca în negru la Globurile de Aur 2018
Citește și – Ce a declarat Rimaru, de la trupa R.A.C.L.A., după ce mai multe femei l-au acuzat de hărțuire sexuală
Foto – Northfoto
Ultima modificare decembrie 31, 2017 9:13 am