Tom Hanks, despre infecția cu noul coronavirus: „Simțeam că ceva crapă în mine”

.

Tom Hanks și soția sa, Rita Wilson, se află printre vedetele diagnosticate cu COVID-19 care s-au vindecat. Însă, actorul a povestit că experiența infectării cu noul coronavirus a fost una îngrozitoare.

Tom Hanks a anunțat în luna martie, la începutul pandemiei de COVID-19, că el și soția sa au fost testați pozitiv și au fost spitalizați, iar ulterior și-au petrecut perioada de carantină într-o casă închiriată. Actorul a povestit într-un interviu prin ce a trecut în timp ce au fost infectați cu noul coronavirus.

Citește online gratuit numărul de iulie al revistei Unica

Starul de la Hollywood a spus că el și Rita Wilson, partenera sa de viață, au avut simptome COVID-19 diferite. În timp ce ea s-a confruntat cu febră mare, dureri de cap și pierderea mirosului, el a resimțit o oboseală extremă. Hanks a mărturisit că în cele nouă zile de recuperare și-a simțit oasele „de parcă ar fi fost făcute din biscuiți”, potrivit știrileprotv.

„De fiecare dată când mă mișcam simțeam că ceva crapă în mine. Simțeam o oboseală zdrobitoare”, a explicat el.

Citește și: Gestul impresionant făcut de Tom Hanks pentru un băiat pe nume Corona

După această experiență, actorul poartă o bandană din pânză pe post de mască de protecție, își spală mâinile cât mai des și încearcă să păstreze o distanță sigură față de alte persoane. De asemenea, el a declarat că nu are „nici un respect” pentru cei care refuză să facă asta.

„Dacă nu poți să porți o mască, să te speli pe mâini și să respecți distanța socială, nu am niciun respect pentru tine. Nu-ți cred argumentele”, a spus el.

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare iulie 16, 2020 10:22 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale