Tom Cruise are o iubită cu 25 de ani mai mică. Femeia care l-a cucerit pe actor după trei divorțuri: „A rămas în apartamentul ei”

.

Tom Cruise are o nouă iubită. Starul din producția „Top Gun: Maverick”, în vârstă de 61 de ani, e tot mai apropiat de rusoaica Elsina Khayrova, de 36 de ani.

În ultimele două luni, cei doi au bifat mai multe întâlniri, relatează Daily Mail. Dacă Tom Cruise lasă în urmă trei mariaje, Elsina Khayrova a mai fost căsătorită cu un oligarh rus.

Tom Cruise își petrece nopțile în apartamentul Elsinei Khayrova

„Este bine cunoscut în cercul Elsinei că ea și Tom sunt acum un cuplu”, a declarat o sursă pentru presă. „Au fost foarte apropiați în ultimele săptămâni, dar au mare grijă să nu fie fotografiați împreună, pentru că vor să-și păstreze intimitatea”, a mai spus sursa.

„Tom a rămas noaptea în apartamentul Elsinei, care, după cum vă puteți imagina, este un loc foarte frumos. Le place să petrecă timp împreună și, în ciuda bogăției lor, fac multe dintre lucrurile pe care le fac cuplurile normale”.

Tom Cruise și Elsina Khayrova sunt împreună, dar vin separat la evenimentele oficiale

Cei doi au participat de curând la o cină de gală în sprijinul Air Ambulance Charity din Londra, unde Prințul William a fost invitat de onoare.

Deși Tom Cruise și Elsina Khayrova au sosit separat, persoane din anturajul lor au spus pentru presă că nu este o surpriză, deoarece își petrec cea mai mare parte a timpului cu ușile închise în apartamentul ei de milioane de dolari din Knightsbridge, Londra.

Cu toate acestea, Tom Cruise și Elsina Khayrova au mai ieșit la câte o plimbare prin Hyde Park, susțin surse. Se pare că cei doi au luat masa în privat și în câteva restaurante exclusiviste din Londra.

Primele zvonuri care îi aveau ca protagoniști au apărut după ce s-au afișat la o petrecere în cartierul luxos Mayfair din Londra, în decembrie. „Erau inseparabili, clar un cuplu. Tom Cruise părea să fie îndrăgostit de ea”, a declarat un martor ocular pentru Daily Mail la acea vreme.

Tom Cruise a mai fost căsătorit de trei ori. Primul lui mariaj a fost cu Mimi Rogers, din 1987 până în 1990. A urmat apoi cel cu Nicole Kidman, din 1990 până în 2001, iar cu Katie Holmes din 2006 până în 2012.

Citeşte și: Adrian Titieni, detalii despre divorțul de Adriana Irimescu. Când a apărut Alexandru Papadopol în viața celei care i-a fost soție

Citeşte și: Viciul periculos la care Daniela Crudu nu poate renunța în timpul sarcinii: „Nu mai vreau să fiu haotică”

Citeşte și: Cum arată vila lui Nicolae Furdui Iancu de la Alba Iulia. E o combinație între stilul clasic și cel modern. Are piscină și mult spațiu verde

Citeşte și: Irina Fodor uimește cu noul look. Schimbarea a durat peste patru ore: „Acum nu mai ești franțuzoaica lui Fodorică, ești brazilianca lui”

Cu cine a fost căsătorită iubita lui Tom Cruise

Khayrova, la rândul ei, s-a despărțit de soțul ei, Dmitri Tsetkov, în 2022. Oligarhul rus, în vârstă de 43 de ani, a dat detalii despre separare în decembrie. El a vorbit despre lupta lor amară de trei ani pentru divorț, despre care susține că l-a costat peste 150 de milioane de dolari.

„Indiferent cu cine este, Tom Cruise sau oricine altcineva, trebuie să se știe că îi plac lucrurile mai frumoase, luxoase, are gusturi scumpe . Tom ar trebui să-și țină ochii și portofelul larg deschiși”, a spus el. „Sunt fericit pentru ea, îi doresc tot binele”, a adăugat Dmitri Tsetkov.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton