Tom Cruise

.

S-a născut pe 3 iulie 1962, la Syracuse, New York, singurul băiat din cei 4 copii ai familiei. Copilăria şi-a petrecut-o într-o continuă mutare, schimbând nu mai puţin…
de 15 şcoli. Când Tom avea 11 ani părinţii săi au divorţat, iar el s-a mutat la NY cu mama şi tatăl său vitreg. .

Tom nici nu visa că va deveni unul dintre cei mai celebri şi bine plătiţi actori din lume pe vremea când ambiţia s-a era să devină preot, adică la 14 ani. S-a răzgândit însă în timpul liceului, părăsind şcoala la 18 ani pentru o carieră în show bizz. Ce a urmat este legendă… „Top Gun”, „Rain Man”, „Născut pe 4 iulie”, „Jerry Maguire” sau seria „Mission: Impossible” sunt filme care au intrat în istorie.

A fost căsătorit pentru 3 ani cu Mimi Rogers, apoi a urmat mariajul de 11 ani cu Nicole Kidman împreună cu care a înfiat 2 copii, ca – după o relaţie de 3 ani cu Penelope Cruz – să se recăsătorească cu mult mai tânăra Katie Holmes care i-a dăruit o fetiţă.

Despre începuturile carierei sale, Tom spunea: „Ca tânăr actor, oamenii încercau să mă definească înainte ca eu însumi să fi aflat încă cine eram. Dar încă îmi amintesc că gândeam: Asta este ceea ce iubesc să fac şi sper să fiu în stare să o fac pentru totdeauna!”

Foto: Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton