În 2014, concursul Vocea României a fost câștigat de Tiberiu Albu, concurentul din echipa lui Tudor Chirilă. Tiberiu a dezvăluit recent mai multe despre cum stă treaba cu faima în România din prisma lui.
Artistul a acordat un interviu publicației Formula As, vorbind despre cum este viața lui după câștigarea concursului Vocea României. „În timpul concursului Vocea României, ca şi după câştigarea lui, totul a fost un haos pentru mine”, a recunoscut Tiberiu. „M-am bucurat de atenţia de după concurs, cum aş putea să neg asta?! M-am bucurat de toate mesajele de pe reţelele sociale. L-am citit pe fiecare dintre ele în parte, am răspuns la fiecare, am vorbit cu absolut fiecare om interesat de mine. Faimă? Nu ştiu ce să zic… Nu o caut mai departe de şansa pe care mi-o dă ca să ajung la oameni, cât mai aproape de ei”.
Tiberiu a mai spus că faima și banii ar trebui să fie o consecință a muncii, nu un țel, ca mai apoi să adauge că oricum în România faima durează cam o lună: „Acesta este timpul în care eşti pe val. O lună după ce câştigi un concurs, o lună după ce lansezi o piesă, apoi atenţia se stinge uşor, uşor, şi eşti uitat. Se scot melodii bune la noi, dar ele durează foarte puţin. Luminează ca licuricii, o noapte… Îmi doresc mult ca muzica mea să dureze în timp, şi dacă asta este considerată faimă, atunci da, mi-o doresc”.