Theo Rose, reacție tranșantă după ce s-a spus că ar fi fost plătită să-l susțină pe Călin Georgescu. „Eu nu las pe nimeni să mă folosească!”

.

Theo Rose a reacționat după ce s-a zvonit că ar fi fost plătită să îl susțină pe candidatul independent la alegerile prezidențiale 2024, Călin Georgescu. Artista a dezmințit aceste informații.

Cum a reacționat Theo Rose după ce s-a spus că l-ar fi susținut pe Călin Georgescu contra cost

Theo Rose s-a aflat în centrul unui val de controverse în mediul online, după ce a fost acuzată că ar fi susținut un candidat la alegerile prezidențiale 2024 contra cost și că una dintre melodiile ei ar fi fost utilizată în campania acestuia. Artista a explicat că piesa „A venit Poliția” nu a fost folosită în campania electorală a niciunuia dintre candidați și a subliniat că susține votul democratic. Deși a precizat că are persoane în familie care îl susțin pe Călin Georgescu, artista a ținut să puncteze că nu își dorește ca acest subiect să se transforme într-un conflict.

@theorose

Pe 1 si 8 iesim la vot! Multumesc pentru intelegere si libertate!

♬ sunet original – Theo Rose

„Votați cu cine vreți! Vă respect votul democratic, evident. Nici doamna Lasconi nu este vreo lumină și ultimele apariții, într-adevăr, nu au fost inspirate. Dar eu mi-am exprimat public susținerea față de ceea ce am crezut eu a fi răul mai mic. Haideți să vă spun și de ce am făcut asta. Imediat după primul tur am făcut un videoclip, ironic evident, pentru că iertați-mă, eu am râs la foarte multe afirmații făcute de domnul Călin Georgescu, altele m-au speriat. La finalul acelui clip am spus: ‘Haideți să votăm cu cine trebuie în turul II!’

În urma acelui videoclip pe TikTok au apărut niște postări în care eram pomenită ca fiind unul dintre artiștii care-l susțin pe acest domn Călin Georgescu, lucru care nu era adevărat. Și asta nu e tot dezinformare? Eu nu las pe nimeni să mă folosească pentru propagandă politică. Mai mult decât atât, am fost contactată și de către presă.

Citeşte şi: Connect-R a răbufnit după ce a fost exclus din concertul caritabil de pe 2 decembrie, de la Sala Palatului: „Jos Cenz URA!” / Video

Citeşte şi: Adrian Văncică, „Celentano” din Las Fierbinți, reacție virală cu privire la Călin Georgescu: „Ne-am întors în Evul Mediu! Am înnebunit de tot?”

Citeşte şi: Delia îndeamnă oamenii să iasă la vot, după ce Călin Georgescu a spus că „feminismul este o mizerie”: „În ultimele zile m-am simțit așa, în „Povestea slujitoarei”, fix mi se pare că acolo ne îndreptăm și îmi este frică”

Citeşte şi: Călin Georgescu, discursuri împotriva Bisericii și a religiei: „Religiile dezbină, spiritualitatea unește. Asta nu înțelege poporul român”. Candidatul citează din Osho, care promovează sexul liber

Pe grupurile de Telegram ale susținătorilor dlui Călin Georgescu, aceștia susțin că melodia ‘A venit Poliția’ ar fi melodia oficială de campanie a domnului în cauză. Ca urmare a acestor lucruri, am ieșit pe Instagram și am făcut o postare pe InstaStory în care am scris că eu susțin un parcurs pro-european și în care v-am îndemnat să vă informați” – a explicat artista în mediul online.

Theo Rose: „Nu sunt de acord cu ce i s-a întâmplat lui Connect-R!”

Theo Rose a comentat și situația lui Connect-R care a fost interzis de postul de radio Kiss Fm pentru declarațiile sale legate de alegerile parlamentare.

„Vă mai zic ceva, în familia mea sunt persoane care-l susțin pe acest domn, care l-au votat și-l vor vota și-n turul II. Dar eu mă cert cu familia mea pentru niște oameni care doar vorbesc? Momentan n-a făcut nimic niciunul dintre ei. De ce m-aș certa cu voi? Nu sunt de acord nici cu ce i s-a întâmplat lui Connect-R, acolo s-a greșit imens și ce credeți?

Este și-n defavoarea celorlalți artiști care au ales să se mai exprime cu privire la acest subiect. Și vă zic de ce. Dacă e democrație înseamnă că suntem cu toții liberi să ne exprimăm părerea, apartenența de orice fel, dar asta nu înseamnă că orice alt artist sau persoană populară de pe internet are o altă părere decât a lui Connect-R sau a voastră e că e cumpărat”, a mai spus Theo Rose.

Foto – Instagram / TikTok

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton