Theo Rose ar fi însărcinată cu Anghel Damian. Artista în vârstă de 25 de ani ar aștepta primul ei copil, la doar câteva luni de la confirmarea relației cu Damian.
Artista ar fi însărcinată în primul trimestru, potrivit Cancan, care citează surse apropiate lui Theo Rose.
Se pare că aceasta și-a anulat deja un concert din cauza stărilor de greață pe care le experimentează în această perioadă. De asemenea, Boier Bibescu i-a anunțat pe băieții din formația cu care Theo cânta la evenimente, că aceasta nu va mai participa o perioadă la petreceri, întrucât ar avea alte obiective.
Sarcina lui Theo Rose, confirmată de Horia Brenciu
Sarcina lui Theo Rose a fost confirmată de Horia Brenciu, pe rețelele de socializare. Artistul a postat un mesaj în care susține că se bucură că cea cu care cântă piesa „Dacă ai ști” va deveni mămică.
„Theo Rose, „Dacă ai ști” cât mă bucur că vei deveni mămică și vom avea un nepoțel. Felicitări ție și salutări cordiale tatălui! Mă gândesc la nume, daaa?”, a scris Brenciu.
Momentan, nici Theo Rose, nici Anghel Damian nu au confirmat sarcina.
Theo Rose, pe numele ei adevărat Theodora Maria Diaconu, formează un cuplu cu actorul și regizorul Anghel Damian (31 ani) de câteva luni. Cei doi s-ar fi apropiat pe timpul filmărilor la serialul ”Clanul” pe care Damian l-a regizat și în care Theo joacă unul dintre rolurile principale.
„Mă prieteni, să știți că eu nu mă fac că plouă! Eu văd tot ce se întâmplă în jurul situației ăsteia și stau și încasez că, dacă Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa, înseamnă că știe el mai bine de ce și că așa va fi mai bine. Ne va arăta timpul care a fost scopul real al acestei întâmplări, nu mi-e frică de asta. Eu ce era de spus, v-am spus și n-am mâncat rahat. Ce să zic! Ca să termin într-o notă pozitivă, v-am zis așa ca să mai știți ce gândesc. Toată lumea zice acum ce gândește, e belea mare ce se întâmplă, de parcă zici că nu s-ar mai despărți lumea. La final, toți ne despărțim, că ne desparte moartea, că ne despărțim noi, tot aia e. Nu a murit nimeni din așa ceva, vă zic, o să fie bine!”, a declarat artista în mediul online, după ce s-a aflat de despărțirea de Alex Leonte.
Theo Rose și Anghel Damian au fost obligați să-și confirme relația după ce paparazzi Cancan i-au surprins pe 29 iulie la plimbare în București, îmbrățișându-se și sărutându-se. Anterior, Anghel a format un cuplu cu actrița Lia Bugnar, care este cu 22 de ani mai în vârstă decât el.