Theo Rose și Alex Leonte, prezenți la aceeași petrecere. Cei doi foști iubiți sunt nașii unui băiețel

.

Theo Rose și Alex Leonte au participat la petrecerea de botez a finului lor, Selim Alexandru, cel pe care l-au creștinat în primăvara aceasta. Petrecerea a avut loc abia acum și a ținut până dimineață.

Theo s-a filmat la petrecere cu micuțul Selim în brațe și a postat pe conturile sale sociale clipurile. Atmosfera petrecerii a fost întreținută de nume mari din muzică, iar printre aceștia s-a numărat și Connect-R.

Alex Leonte, fostul iubit al lui Theo Rose, a fost și el nevoit să participe, în calitate de naș. Chiar dacă cei doi nu mai sunt împreună, își îndeplinesc îndatoririle de părinți spirituali și vor fi alături de Selim la cele mai importante evenimente din viața lui.

Am botezat astăzi. E finuțul nostru, a fost foarte cuminte și suntem foarte fericiți. Mergem să mâncăm și să bem în cinstea lui. Am botezat astăzi pentru prima dată în viața noastră, iar în timp ce zicea Crezul, Alex s-a hotărât să înghită gumă. Nu știu de ce s-a gândit așa, dar am simțit după eu nevoia să continui, că părintele stătea cu cartea în fața noastră – a precizat Theo Rose pe Instagram în luna mai, când a avut loc ceremonia religioasă de creștinare a copilului.

Împărtășesc cu voi un moment foarte personal și special pentru mine. Selim Alexandru a fost botezat și a devenit parte din sufletul și familia mea. Tatăl lui mi-a fost coleg de banca în liceu, prieten și coleg pe scenă. Încep să îmi creez propria mea familie și pentru asta Îi sunt recunoscătoare Lui Dumnezeu. Copiii sunt o binecuvântare – a mai transmis ea, tot atunci, pe pagina personală de Facebook.

Theo Rose și Alex Leonte s-au despărțit în vară, după o relație de 4 ani. Cei și-au anunțat oficial despărțirea la începutul lunii august.

Relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea, lucruri adevărate, doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine. Noi am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea. Eu, mai degrabă, am vrut să se întâmple cu discreție, și să anunț eu, la un moment dat, că s-a întâmplat asta, că ne-am despărțit – anunța Theo, la momentul respectiv.

Citeşte şi: Emailul care schimbă tot. Cum stau de fapt lucrurile între Angelina Jolie și Brad Pitt

Citeşte şi: Sebastian Țopescu, fiul regretatului Cristian Țopescu, în platou la „Chefi la cuțite”. Cu ce se ocupă tânărul

Citeşte şi: Fiica lui Sorin Bontea, transformare uluitoare. Cum arată Miruna la 20 de ani

Citeşte şi: Paris Hilton, abuzată sexual în școală. „Ne făceau examene de col uterin cu forța! Și nu erau medici”

Cântăreața formează un cuplu cu Anghel Damian, fostul iubit al actriței Lia Bugnar, și a spus că Alex știa de relația lor.

Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel. Noi am vorbit despre asta. Ne-am despărțit, în primul rând, pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de existența lui Anghel în viața mea. L-am pus în temă cu tot ce se întâmplă în viața mea în perioada asta, pentru că am zis că o să vorbim deschis.

Nepotul lui Nea Mărin a ținut să sublinieze și el că despărțirea de Theo Rose nu a fost provocată de vreo infidelitate.

Doresc însă să clarific câteva lucruri care poate ar reflecta mai realist acest episod din viața mea. În primul rând, ruptura dintre mine și Theo a avut loc acum ceva timp, departe de ochii presei și cât se poate de amiabil, fără a exista certuri, ca doi adulți cu o înțelegere matură a lucrurilor. Nu a fost vorba nici măcar o secundă de infidelitate. În momentul în care între două persoane nu mai există dragoste, trebuie luate măsuri și noi asta am făcut.

În al doilea rând, mi-ar plăcea să îmi fie respectată intimitatea și să se înțeleagă că aceasta este singura declarație pe care o voi face legată de acest subiect. Nu îmi doresc să îmi expun viața personal în online și vă rog să respectați și să înțelegeți acest lucru. – a afirmat Alex Leonte.

Foto – Facebook

Ultima modificare octombrie 14, 2022 12:56 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale