Teri Hatcher, cunoscută din serialul „Neveste Disperate”, a vorbit despre un moment foarte dificil din viața ei. Ea a povestit, prin intermediul unei postări pe Twitter, cum a fost agresată sexual de unchiul ei, pe când avea doar 5 ani.
Actrița în vârstă de 53 de ani a ajutat la condamnarea unchiului ei, Richard Hayes Stone, pentru molestare de copii, în anul 2006.
Hatcher i-a fost alături lui Christine Blasey Ford, care îl acuză pe Brett Kavanaugh de agresiune sexuală. Aceasta din urmă a fost luată în glumă de către președintele Statelor Unite, Donald Trump.
Într-o scrisoare deschisă împărtășită pe rețeaua de socializare, Teri a listat lucrurile pe care și le mai amintește și pe care nu și le mai amintește din acea zi îngrozitoare.
„Îmi amintesc penisul lui. Vrei să îl atingi? M-a întrebat el. Eu am spus nu. Mi-a luat mâna să îl ating oricum. Era roz. Exista niște țesut. Nu știam pentru ce este dar pe urmă am aflat. Eram cu fața în jos pe scaunul mașinii lui, uitându-mă la podea când m-a violat”, a povestit actrița.
„A spus: îți place cum se simte? Am spus nu. Atunci el a zis: într-o zi o să îți placă”, și-a amintit Hatcher.
Actrița a adăugat: „Nu îmi amintesc adresa unde ne aflam când s-a întâmplat, cum am ajuns acolo, cum am ajuns acasă, ce zi sau lună era, dacă cineva bea bere”.
Într-un mesaj adresat direct președintelui Trump, Teri a explicat că deși nu își amintește anumite detalii ale incidentului, nu înseamnă că acesta nu s-a petrecut.
Actrița a afirmat că încă se luptă cu demonii ei, la 10 ani după ce unchiul ei a murit în închisoare, la vârsta de 70 de ani, în timp ce ispășea o sentință de 14 ani pentru că a abuzat-o pe ea și mai apoi a violat o fată de 14 ani.
Adolescenta Sarah Van Cleemput a dat numele celui care a agresat-o în scrisoarea lăsată înainte de a se sinucide.
În acel moment Teri le-a spus autorităților despre atacurile asupra ei, care au avut loc de la vârsta de 5 ani până la cea de 8 ani și a depus mărturie împotriva lui.