Teona Stavarachi a îmbrăcat rochia de mireasă în primul episod din „Groapa”, noul serial de la Pro Tv ce are premiera în această seară, de la 20.00. Actrița a avut mari emoții, chiar dacă era pe platourile de filmare și nu în viața reală.
În această seară, PRO TV a programat lansarea noului serial care prezintă povestea familiei Vlahu, cea mai importantă și influentă din orașul lor. Printre actorii principali ai serialului se află Daniel Nuță (Sasha Vlahu), Teona Stavarachi (Alma Coman), Maria Buză (Zina Vlahu), Monica Bîrlădeanu sau Emilian Oprea. Ce spune Teona Stavarachi despre scena în care a purtat rochia de mireasă în primul episod din „Groapa”?
Teona Stavarachi, mireasă în primul episod din „Groapa”: „De fiecare dată când mă gândesc la acel moment sau revăd poze…”
La ora 20:00, telespectatorii vor afla mai multe despre fiecare personaj, dar și despre întreaga acțiune. Până atunci, în exclusivitate pentru UNICA.ro, Teona Stavarachi, eroina principală, a oferit o serie de declarații despre una dintre scenele acestui episod. Mai exact, momentul în care a îmbrăcat rochia de mireasă.
Deși aflată într-o relație ce abia a început, Alma Coman, jurnalista pe care o interpretează, va fi pusă în fața situației de… a se căsători! ”De fiecare dată când mă gândesc la acel moment sau revăd poze, mă cuprind iar emoțiile de atunci. E un sentiment unic și mă bucur că am reușit să trăiesc puțin din el. Mi-a plăcut mult, aveam o stare foarte bună. Zâmbeam tot timpul și mă simțeam foarte drăguță în acea rochie”, admite actrița.
Teona Stavarachi a îmbrăcat rochia de mireasă pentru prima dată: „Ne-am amuzat foarte tare pe tema asta în timpul secvenței”
Cum în realitate, Teona Stavarachi încă nu a trecut prin emoția căsătoriei, ea a recunoscut și că totul a fost ceva nou. Si că i-a adus un nou mod de a înțelege acest pas important din viață. ”Pentru prima dată am ascultat real ce spune ofițerul de stare civilă. Si ne-am amuzat foarte tare pe tema asta în timpul secvenței, pe lângă emoțiile pe care le aveau personajele noastre. Cred că un astfel de eveniment în viața unui om e cu adevărat frumos. Si mult mai „mare” decât îl vedeam înainte de a filma acele secvențe”, a declarat Teona Stavarachi pentru UNICA.RO.
Cum va ajunge Alma Coman în fața stării civile? Dar și cum se va desfășura întreaga scenă, descoperim pe PRO TV și VOYO, de la ora 20:00, la premiera „Groapa”!
Care este povestea serialului „Groapa”?
Serialul „Groapa” va prezenta o imagine realistă și dură a vieții mafiei. Va prezenta relațiile de familie, problemele și poveștile de dragoste într-un mod care îi va face pe telespectatori să se bucure de fiecare secundă. „Groapa” este o adaptare după „Legea familiei” („Çukur”/„The Pit”), care a fost printre cele mai populare seriale turcești ale anului 2018.
Capul familiei este Sandu Vlahu. ”Eu cunosc fiecare om din orașul ăsta, din ce familie e, dacă e pus pe bine sau pe rău în viață. Străinii care vine la noi în oraș, ori caută scandal, ori caută să pună întrebări”, spune aceasta. Căsătorit cu Zina Vlahu, se pare că acesta ar avea trei copii, toți băieți.
Despre activitatea familiei Vlahu își va dori să afle mai multe o jurnalistă curioasă și cu multe întrebări, Alma Coman, personaj interpretat de Teona Stavarachi. Ce nu știe Alma este faptul că viața ei urmează să se schimbe… peste noapte! Motivul? Dragostea!
Sursa foto: PR Pro TV
Ultima modificare septembrie 23, 2023 2:43 pm