Maia, fiica adoptivă a lui Teo Trandafir, știe că este adoptată, însă asta nu o împiedică să aibă o relație mai mult decât apropiată cu mama ei.
Într-o filmare transmisă live pe Facebook, Teo a vorbit cu fetița ei despre legătura dintre ele și despre faptul că nu sunt rude de sânge.
Teo Trandafir i-a spus în direct fiicei sale, Maia, că este adoptată
„Tu eşti un copil despre care toată lumea ştie, inclusiv tu…că eşti într-o situaţie mai puţin familiară tuturor. Adică, noi două ne-am întâlnit la un moment dat în viaţa ta atunci când tu te-ai născut, dar s-a întâmplat oarecum firesc să existe diferenţe, discrepanţe între noi, pentru că nu suntem ceea ce oamenii numesc rude de sânge…”, a spus Teo.
Reacția Maiei la aceste cuvinte a fost una mai mult decât matură. „N-aş putea să spun mamă cuiva care nu s-a implicat sub nicio formă în cultura pe care o am, în ce ştiu azi…Şi asta cu sângele, după părerea mea nu e cea mai potrivită chestie. Sunt fraţi de sânge care nu se înţeleg şi copii de sânge şi tot felul…care nu au relaţii tocmai potrivite cu părinţii lor”, a răspuns Maia.
Maia știe că este adoptată de la doi ani
Teo Trandafir a mai vorbit în trecut despre relația cu fata ei și faptul că aceasta este adoptată. Prima discuție pe acest subiect au avut-o pe când Maia avea numai doi ani. ”I-am spus-o sub forma de poveste: ca, inainte de a veni ea in casa mea era trist, eu plangeam mereu. Iar Dumnezeu mi-a trimis-o pe ea, si, de cum a intrat in casa, s-a facut lumina, eu nu am mai plans…”, a mărturisit Teo.
Maia a auzit de la copiii răutăcioși cuvântul ”adoptat” și a întrebat ce înseamnă. ”Eu i-am raspuns ca adoptat inseamna adorat, dorit. Ca ea a fost dorita foarte mult si ca a venit la mine exact atunci cand am dorit-o mai mult si mai mult”, a povestit Teo.