Teo Trandafir

.

Pe numele ei întreg Teodora Virgina Trandafir, s-a născut pe 2 iunie 1968 în Piteşti, Argeş. A lucrat întâi în radio, apoi ca realizator TV la mai multe posturi de televiziune.
A făcut mai multe formate de succes, câştigând de mai multe ori premii ca „Cea mai populară vedetă de televiziune”. La ProTV a înregistrat audienţe record, pentru umorul şi originalitatea ei, atrâgând comparaţia cu celebra Oprah Winfrey din Statele Unite.

A cochetat şi cu muzica, cântând pentru „Cutiuţa Muzicală a Lilianei Ştefan sau împreună cu Narcisa Suciu pe albumul „Etnic”. A fost căsătorită între 1990 şi 1997, iar în 2004 a adoptat o fetiţă pe nume Maya. În primăvara lui 2010 a surprins pe toată lumea intrând în politică şi a fost apoi aleasă deputat PD-L.

În ciuda activităţii intense, mai nou şi politice, Teo declară: „Nu se compară nimic pe lumea asta cu fata mea. Nimic nu merită mai mult timp decât ea. Maya creşte şi nu vreau să pierd cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei.”

Foto: Hepta

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale