„Timpul nu și-a prea pus amprenta asupra mea. Nu foarte tare mai ales la anii pe care îi am. Am grijă de mine, altfel nu aș arăta așa. Eu sunt într-o continuă dietă. Nu mănânc foarte multe lucruri. Când merg la supermarket cumpăr foarte puține lucruri. Iaurt, pește, pâine de secară pentru mine, iar pentru cățelul meu carne de pui. Eu nu mai pot să mănânc carne”, a spus Tania Budi la emisiunea ”Draga mea prietenă”, de la Kanal D.
Tania Budi este un model de frumusețe pentru multe dintre femeile din România, de vârsta ei sau chiar mai tinere. La cei 46 de ani pe care i-a împlinit zilele trecute, Tania Budi arată de 25, iar constanța look-ului ei fresh nu poate fi contrazis de nimeni.
„Acord foarte mult timp îngrijirii mele corporale. Orice gest de îngrijire… fie că este vorba despre spălatul pe dinți foarte atent sau despre igiena corpului… necesită timp. Atunci când ești îngrijită și aranjată parcă te simți extraordinar de bineși ai un grad mai ridicat de încredere în tine”, declara vedeta acum ceva timp pentru agentiadepresamondena.ro.
Recunoaște că investește foarte mult în imaginea ei, însă consideră că bugetul nu trebuie să fie o piedică pentru femeile care nu-și permit să urmeze tratamentele și să folosească cremele la care apeleaza ea.
”Investesc mult în imaginea mea, dar am un sfat pentru fetele care au ca scuză faptul că nu dispun de posibilități financiare și de aceea nu afișează un aspect îngrijit. Nu ai neapărat nevoie de mulți bani pentru a-ți păstra imaginea curată, îngrijită. Spre exemplu, dacă nu ai bani de manichiură, poți să înveți cu ușurință să ți-o faci tu acasă, singură”.
La capitolul creme, Tania Budi este la fel de relaxată. Înainte de folosirea oricărei emulsii minune, blonda apelează la apă. Vedeta consideră că hidratarea și la alimentația sănătoasă.
„Am și eu momentele mele în care mi se face poftă să mănânc lucruri interzise precum tocătura, prăjeli, sarmale, însă am grijă să nu fac din asta un obicei. Este important să te gândești că nu trebuie să bagi în tine alimente despre care știi și despre care ai auzit de la oameni specializați că îți dăunează, în primul rând din punct de vedere al sănătății, iar apoi din punct de vedere al aspectului fizic”, a declarat, în continuare, Tania.