Talulah Riley, fosta soție a lui Elon Musk, s-a logodit cu actorul Thomas Brodie-Sangster. Cum a reacționat afaceristul

.

Talulah Riley, fosta soție a lui Elon Musk, s-a logodit cu actorul Thomas Brodie-Sangster. După ce Talulah a făcut anunțul pe Twitter, afaceristul a reacționat.

Actrița din serialul „Westworld” a anunțat logodna online, pe Twitter, platformă cumpărată de Elon Musk în octombrie 2022, pentru 44 de milioane de dolari, și recent rebranduită ca „X”.

Fosta soție a lui Elon Musk și-a anunțat logodna pe Twitter. Cum i-a răspuns afaceristul

„Sunt foarte bucuroasă să vă împărtășesc că, după doi ani de relație, Thomas Brodie Sangster și cu mine suntem logodiți!”, a scris Talulah Riley pe Twitter. Elon Musk a răspuns la anunț cu „Felicitări!” și un emoticon în formă de inimă.

Elon Musk și Talulah Riley au fost căsătoriți de două ori, între 2010 – 2012 și 2013 – 2016. În ciuda divorțurilor, Talulah și Elon au rămas prieteni. „Căsătoria este o construcție socială în care încă mai cred. Elon și cu mine suntem cei mai buni prieteni”, explica Talulah Riley în 2016, pentru Daily Mail.

Menționând că „se văd tot timpul și au grijă unul de celălalt”, actrița din „Pride & Prejudice” a continuat: „Când ești cu cineva timp de opt ani înveți cu adevărat să-l iubești. Suntem foarte buni la a ne iubi unul pe celălalt”.

Citește și: Top momente virale ale anului 2022. Cum au reacționat oamenii după moartea Reginei și „vizita” lui Elon Musk la Bran

Cum a început relația dintre Talulah Riley și Thomas Brodie-Sangster

Talulah și Thomas formează un cuplu din 2022, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „Pistol”, unde au jucat rolul cuplului punk rock format din Malcolm McLaren și Vivienne Westwood. Au devenit un cuplu și în realitate abia după terminarea filmărilor.

„Nu ne-am recunoscut unul pe celălalt ca o posibilitate de partener până în momentul în care am făcut-o amândoi”, declara Talulah anul trecut, pentru The Sunday Times. „S-a întâmplat după câteva luni în care am lucrat împreună și am devenit prieteni”, a completat atunci.

Thomas, celebru pentru rolul din filmul „Love Actually”, a format în trecut un cuplu cu modelul Gzi Wisdom.

Citește și: Dramele din tinerețea lui Maye Musk. Mama lui Elon Musk are o poveste de viață emoționantă

Elon Musk este tatăl a 9 copii

După despărțirea de solista Grimes, alături de care are doi copii, un fiu, X Æ A-XII (pe scurt, X), și o fiică, Exa Dark Sideræl (pe scurt, Y), Musk a format un cuplu cu actrița Natasha Bassett. În iulie 2022, Elon a confirmat că el și Shivon Zilis, director de proiecte și de operațiuni speciale în cadrul Neuralink, au devenit părinți de gemeni. Neuralink este o companie de neurotehnologie fondată de Elon în anul 2016.

Elon mai este tatăl a cinci fii, gemenii Xavier și Griffin și tripleții Kai, Saxon și Damian, din fostul mariaj cu autoarea Justine Musk. Elon și Justine au mai avut un fiu, Nevada Alexander, născut în anul 2002, care s-a stins din viață la scurt timp de la naștere.

Citește și: Elon Musk și-a lansat propriul parfum. A câștigat 1 milion dolari în primele ore

În aprilie 2022, fiul lui Elon, Xavier, care este transgender, a cerut să-i fie numele schimbat în Vivian Jenna Wilson, pentru că nu-și mai dorește „să fie legată de tatăl ei biologic sub nicio formă”. Xavier își dorește să poarte numele de fată al mamei sale, Wilson. Elon și Justine au fost căsătoriți între anii 2000 și 2008.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton