Survivor România 2023 continuă cu provocări din ce în ce mai mari pentru concurenți.
Când credeau că au reușit să intre într-un ritm pe care-l cunoșteau, că au descoperit rețeta prin care să rămână aproape unii de ceilalți în jocurile de Imunitate și că pot clădi, pas cu pas, propriul lor drum către finală, concurenții au înțeles ieri că Survivor România le aduce provocări tot mai mari.
În cea de-a zecea săptămână de competiție, Daniel Pavel i-a anunțat că trebuie să se confrunte într-un Joc… de captivitate!
În ciuda faptului că ambele triburi au început cu o motivație incredibilă, Faimoșii au pierdut, din nou, la limită și au văzut cum Războinicii l-au ales pe Remus Boroiu ca primul concurent în captivitate. Supărat, dezamăgit și cu gândul la toată această perioadă, Zmărăndescu a ținut să spună: ”M-am săturat să pierdem întruna”.
Din păcate pentru membrii echipei roșii, greutatea a continuat și la Jocul de Imunitate unde tot cei din tribul albastru au avut câștig de cauză. Așa că Faimoșii au mers la Imunitatea personală unde Ștefania și Zmărăndescu au reușit să se impună și să-și asigure liniștea pentru această etapă.
La Consiliu, momentul voturilor a arătat că tribul este deja decimat de conflicte și discuții interne, așa că nominalizările au fost iar surprinzătoare: Ionuț Iftimoaie, ca alegere a grupului, DOC și Ada Dumitru, ca propuneri ale celor care au imunitate.
”Nimeni nu este în siguranță”, a ținut să precizeze Iftimoaie. El va trece în această seară prin emoția votului celor de acasă.
Telespectatorii vor putea vedea în această ediție cum s-a descurcat Remus în prima lui noapte de somn alături de adversari, dar și cum îl vor trata aceștia. Tot atunci, vom afla și reacțiile după Consiliu, unul ”dureros”, după cum îl va numi Kamara.
Survivor România 2023: ”Femeile fac de mult timp jocurile aici!”
Se pare că în tribul roșu există mai multe echipe. Iar DOC va reaminti o concluzie pe care o tot repetă în ultima vreme: ”femeile fac de mult timp jocurile aici”. Oare ce alte discuții vor mai apărea, dar și ce repercursiuni vor exista pentru această stare neplăcută?
Pot Faimoșii să se mai regrupeze și să câștige cea de-a doua Imunitate? Sau va fi clar că vor pierde un nou membru al echipei? Noi provocări, un nou joc cu mize colosale și o seară ce nu trebuie pierdută.
Crina Abrudan, eliminată din echipa Faimoșilor
Ultima eliminare din Survivor România a fost Crinei Abrudan (45 de ani), care a părăsit echipa Faimoșilor la mai puțin de o lună de la începerea competiției. Crina a mărturisit că a trăit din plin experiența din Republica Dominicană și nu are regrete.
„Nu am niciun regret, nici că am venit nici că plec. Am venit aici strict pentru mine, nu am venit ca să demonstrez ceva cuiva. Nu am venit nici pentru mama, nici pentru soțul meu, nici pentru altcineva. Nu am venit să demonstrez ceva, cuiva, pentru că lucrurile demonstrative în viață nu prea ies. Am venit pentru mine pentru că urmăream formatul de mult și mi-am dorit să ajung aici și am ajuns”, a spus ea, după eliminare.
Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV, o nouă ediție din cel mai puternic sezon al show-ului Survivor România!