Surpriza Alessandrei Stoicescu pentru soțul său cu ocazia zilei de naștere: „La noi așa a fost mereu!”

.

Alessandra Stoicescu (45 de ani) se află împreună cu familia în Maldive.  Îndrăgita jurnalistă a ales această destinație exotică și minunată cu ocazia zilei de naștere a soțului ei, Sergiu Constantinescu care a împlinit vârsta de 50 de ani. Alessandra și Sergiu au împreună o fetiță adorabilă, Sara, în vârstă de doi ani și patru luni.

Prezentatoarea de televiziune spune că sărbatorirea zilelor de naștere departe de meleagurile natale sunt o tradiție în familia lor.

„Avem în familie două vacanțe pe care le organizăm din timp, așa a fost mereu: de ziua mea și de ziua lui Sergiu. Chiar și de când o avem pe Sara, tot două vacanțe mai importante stabilim, pentru că la ziua Sarei vin mereu copii și cu siguranță așa o vom sărbători mulți ani de acum, în țară, cu prietenii ei.

Acest an a venit cu o zi specială pe care am dorit să o marcăm ca atare. Sergiu împlinește 50 de ani și am vrut să îi îndeplinesc dorința: să fie cu fetele lui undeva la cald, la plajă, cu picioarele în nisip, fără griji și primind toată dragostea noastră într-un loc de vis”, a spus Alessandra Stoicescu.

Vedeta de la Antena 1 s-a declarat îndrăgostită de destinația aleasă și consideră că Maldive reprezintă un loc ideal de mers împreună cu familia.

”Am ales Maldive pentru că am mai fost, ne place enorm și de fiecare dată descoperim lucruri noi, peisaje de vis și activități pentru toată familia. Ne-a cucerit natura, culorile, particularitățile culturale, tot ce înseamnă acest loc spectaculos.

Citeşte şi: Modelul britanic Danielle Loyd a născut cel de-al cincilea copil

Citeşte şi: Alessandra Stoicescu, în costum de baie la 45 de ani. Cum se menține în formă

Citeşte şi: Kate Middleton, surprinsă pe stradă cu poșeta deschisă. Ce s-a putut vedea în ea

Citeşte şi: Meniul de Crăciun al Reginei Marii Britanii, dezvăluit de un fost bucătar al Casei Regale

Îmi place mult grija pe care o au cei din acest resort de a păstra natura cât mai neatinsă, de a o proteja, asta este extraordinar și armonia cu natura dă o energie fantastică locului, energie bună pe care o simțim din plin. Sara este în al nouălea cer, se bucură din suflet, așa cum doar un copil poate să simtă, de tot ce o înconjoară. E totul nou pentru ea și descoperă entuziasmată fiecare colțișor exotic al acestui loc minunat în care ne aflăm.

Am văzut și noi, astfel, că în Maldive este perfect pentru o vacanță de familie. Ne simțim în siguranță, ceea ce este extrem de important în această perioadă, avem toate facilitățile pentru distracție în familie cu Sara, care are doi ani și patru luni, și cu Bianca, fiica lui Sergiu (n.r. – din fosta căsnicie), care are 24 de ani. Mă bucur că am ales această destinație și că Sergiu și-a petrecut această zi importantă exact așa cum și-a dorit”, a adăugat Stoicescu.

Foto – PR

Ultima modificare noiembrie 16, 2021 5:36 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale