Două cauze majore posibile se află la originea comportamentului şocant al celor două surori care au stârnit polemici aprinse prin asumarea publică a relaţiei lor incestuoase – părinţii şi relaţiile nesănătoase de familie şi marketingul neinspirat şi dus la extreme.
Lumea virtuală şi posturile de televiziune dezbat, în ultima perioadă, un subiect fierbinte: relaţia incestuoasă a două surori de 23 şi 20 de ani, care formează trupa Roller Sis.
Cele două şi-au declarat, pe pagina lor de pe un site de socializare şi pe site-ul oficial, orientarea homosexuală. Mai mult, surorile, Isabelle (23 de ani) și Larisa (20 de ani), spun că au o relaţie una cu cealaltă şi că anii petrecuţi în Germania şi părinţii cu vederi largi asupra vieţii, care “nu se bagă” peste legătura lor, sunt suficiente pentru a se asigura că nu greşesc cu nimic. Cei care nu le sunt în asentiment, sunt “tâmpiţi”.
Dacă, la început, declaraţiile fetelor nu au fost luate în serios, ci considerate doar o strategie de marketing ieftin, spiritele s-au încins după ce acestea şi-au susţinut cauza, în direct, la televizor. Vezi continuarea pe libertatea.ro. CLICK AICI!