Victoria Beckham, într-o rochie transparentă la aniversarea de 50 de ani. Motivul pentru care nora ei, Nicola Peltz, n-a participat la eveniment

.

Victoria Beckham a împlinit 50 de ani pe 17 aprilie și s-a sărbătorit cu mare fast, alături de familie, de fostele colege din trupa Spice Girls și de alți invitați celebri, printre care s-au numărat și Anastasia Soare, Tom Cruise, Eva Longoria și Marc Anthony. De la petrecere a lipsit un membru important al familiei, Nicola Peltz, soția fiului cel mare al creatoarei de modă. De mai multă vreme se speculează că Victoria și nora ei nu au cea mai bună relație. Descoperă în rândurile de mai jos motivul pentru care Nicola Peltz a lipsit de la aniversarea de 50 de ani a soacrei sale.

Trupa Spice Girls, reunită la aniversarea de 50 de ani a Victoriei Beckham

Trupa Spice Girls s-a reunit în formulă completă pentru o singură noapte, cu ocazia aniversării de 50 de ani a Victoriei Beckham. Videoclipul cu Geri Halliwell, Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton și Melanie Chisholm fredonând piesa „Stop” a devenit viral. Filmarea surprinsă de soțul Victoriei, fostul jucător de fotbal David Beckham, are peste 1 milion de aprecieri pe Instagram.

„Momentul pe care întreaga planetă l-a așteptat!”; „Felul în care o întreagă generație TREMURĂ!”; „David, ești cel mai bun social media manager, îți mulțumim că ne oferi CONȚINUT!”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile postării.

Citește și: 10 lucruri neștiute despre Victoria Beckham. Soția lui David Beckham împlinește 50 de ani

Citește și: Victoria Beckham, colecție impresionantă de inele de logodnă. Cât valorează cele 15 bijuterii primite de la David Beckham

Nicola Peltz, marea absentă de la petrecerea Victoriei Beckham

Marea absentă de la aniversarea Victoriei Beckham a fost nora ei, Nicola Peltz, care a petrecut acel timp cu bunica ei de 95 de ani. „Sunt atât de tristă că nu sunt acolo să te sărbătoresc și să te îmbrățișez! Vă transmit toată dragostea mea și a lui Naunni! Îmi este foarte dor de voi toți!”, a comentat Nicola Peltz pe Instagram.

Fiul cel mare al Victoriei Beckham, Brooklyn, formează din anul 2019 un cuplu cu Nicola Peltz. Perechea s-a logodit în iunie 2020 și s-a căsătorit în aprilie 2022. Relația dintre Victoria Beckham și Nicola Peltz s-ar fi deteriorat în perioada organizării nunții dintre actriță și Brooklyn. Nicola a ales să poarte o rochie de mireasă semnată Valentino, în loc să apeleze la ajutorul soacrei sale, pe care a implicat-o minim în organizarea evenimentului.

Citește și: Victoria Beckham și-a uimit fanii cu rutina ei de îngrijire a pielii. „De ce ai o găleată pe cap?”

Citește și: Victoria Beckham rupe tăcerea despre presupusa aventură a lui David Beckham: „Cel mai greu moment din viața mea”

Anastasia Soare, printre invitații celebri de la ziua de naștere a Victorie Beckham

Anastasia Soare, CEO-ul și fondatoarea companiei Anastasia Beverly Hills, s-a numărat și ea printre invitații de la aniversarea de 50 de ani a Victoriei Beckham. Românca în vârstă de 67 de ani a optat pentru un machiaj impecabil, o coafură lejeră și o ținută elegantă all black, accesorizată cu bijuterii argintii. Femeia de afaceri a purtat o rochie semnată Victoria Beckham, în valoare de 1,650 de euro.

„Închin un toast pentru o femeie remarcabilă, Victoria Beckham, care întruchipează putere, pasiune și ambiție nesfârșită. La mulți ani prietenei care mă inspiră, care echilibrează fără mari eforturi rolul de soție iubitoare, mamă implicată și femeie de afaceri de succes. Îți doresc ca acest an să-ți fie plin de noi aventuri, oportunități interesante și nenumărate realizări! A fost o sărbătoare cu adevărat frumoasă, plină de dragostea celor dragi. Discursul lui David a fost din inimă. Vă mulțumesc că m-ați invitat la această petrecere memorabilă!”, a scris Anastasia Soare pe Instagram.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton