Gala premiilor Oscar 2022 a avut loc în noaptea de duminică spre luni (27-28 martie) în Los Angeles, California. Pentru prima dată în ultimii 11 ani, ceremonia a fost găzduită de mai mulți prezentatori.
Cea de-a 94 ediție a premiilor Academiei Americane de Film s-a desfășurat în incinta Teatrului Dolby și a fost prezentată de actrițele Amy Schumer (40 de ani), Regina Hall (51 de ani) și Wanda Skyes (58 de ani).
Ținutele de la gala premiilor Oscar 2022
Pe covorul roșu al evenimentului au pășit, printre mulți alții, actrițele Jessica Chastain (45 de ani), Penelope Cruz (47 de ani) și Nicole Kidman (54 de ani).
Jessica Chastain a plecat acasă cu trofeul pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru prestația din pelicula „The Eyes of Tammy Faye”. Actrița a optat pentru rochie Gucci cu paiete într-un degrade auriu-lila.
Penelope Cruz, nominalizată în categoria cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul din „Parallel Mothers”, a purtat o rochie neagră Chanel.
Nicole Kidman, nominalizată în categoria cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul din „Being the Ricardos”, a purtat o rochie Armani Privé bleu. Actrița și-a accesorizat ținuta cu un ceas Omega și bijuterii Harry Winston.
Mila Kunis (28 de ani) a optat pentru o rochie roz pal din satin, creație Zuhair Murad Couture. Actrița cu origini ucrainene a transmis un mesaj de susținere locuitorilor din țara sa natală. „Evenimentele globale recente ne-au lăsat pe mulți dintre noi fără cuvinte”, a declarat.
Ulterior, pe ecran a apărut mesajul: „Filmul este un mijloc important prin care ne exprimăm umanitatea în vreme de conflict, însă realitatea este că milioane de familii din Ucraina au nevoie de hrană, medicamente, apă potabilă și servicii de urgență. Resursele sunt limitate, iar noi, în calitate de comunitate globală, putem face mai mult. Vă rugăm să susțineți Ucraina în orice mod puteți #standwithukraine”.
Zendaya (25 de ani) a optat pentru un outfit Valentino, o fustă cu paiete argintii și o cămașă albă cropped din mătase. Actrița și-a accesorizat ținuta cu bijuterii Bvlgari.
Zoe Kravitz (33 de ani) a ales o rochie roz pudrat, creație Saint Laurent.
Solista Billie Eilish (20 de ani) a purtat o rochie neagră amplă cu volane, creație Gucci.
Kristen Stewart (31 de ani), nominalizată în categoria cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul din „Spencer”, a purtat o ținută Chanel, o cămașă albă și un costum negru cu pantaloni scurți, accesorizate cu pantofi negri stiletto.
Jada Pinkett Smith (50 de ani) a optat pentru o rochie verde Jean Paul Gaultier Couture.