Teri Garr, mama lui Pheobe Buffay din „Friends”, a murit la 79 de ani. Actrița se lupta de mulți ani cu scleroza multiplă

.

Actrița Teri Garr, nominalizată la Oscar și cunoscută publicului pentru rolurile sale emblematice din filme precum „Tânărul Frankenstein”, „Tootsie” și „Mr. Mom”, a murit la 79 de ani, potrivit managerului ei.

Teri Garr se lupta de ani buni cu scleroza multiplă

Garr s-a stins marți în Los Angeles, la mai bine de douăzeci de ani după ce a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, a declarat managerul ei Marc Gurvitz pentru CNN.

Ea și-a împărtășit pentru prima dată diagnosticul public într-un interviu din 2002 cu CNN, într-un efort de a crește gradul de conștientizare pentru cei care trăiesc cu această afecțiune.

„Cred că toată lumea este speriată și înspăimântată când aude așa ceva”, și-a amintit Garr că a aflat pentru prima dată diagnosticul ei, după ce a vizitat 11 medici și a experimentat ani de zile simptome pe care nu le-au putut explica. „Asta pentru că sunt atât de multe – știi, nu există prea multe informații despre asta. Și mulți oameni nu știu că nu este așa de rău. Adică, îți continui viața” – a adăugat.

Fiica unui interpret de pe Broadway și a unei dansatoare Rockette, Teri Garr a studiat dansul și a început să facă audiții la scurt timp după ce a absolvit liceul din Los Angeles. Și-a dovedit prima oară talentul de dansatoare când a făcut figurație în muzicalul „Viva Las Vegas” cu Elvis Presley.

„În cele din urmă m-am întrebat, de ce nu sunt în față? Nu am studiat toți acești ani ca să fiu în spate și să nu primesc bani” – a reflectat Garr mai târziu.

Anii 1970 s-au dovedit a fi o perioadă prolifică pentru Garr, care a apărut în mai multe episoade din serialul de comedie „The Sonny and Cher Comedy Hour”, „The New Dick Van Dyke Show”, „The Odd Couple” și „The Bob Newhart Show” și multe altele.

Marele ei succes a venit în 1974, când a jucat rolul Inga în comedia de succes regizată de Mel Brooks „Young Frankenstein”, alături de Gene Wilder, Madeline Kahn și Marty Feldman.

Doi ani mai târziu, Garr a jucat-o pe Ronnie Neary, o soție care încearca să înțeleagă obsesia inexplicabilă a soțului ei (Richard Dreyfuss) ca rezultat al unei întâlniri cu extratereștri, în epicul SF din 1977 al lui Steven Spielberg „Întâlniri apropiate de al treilea fel”.

În „Tootsie”, Garr a jucat rolul unei actrițe cu probleme în dragoste, al cărei pertener era Dustin Hoffman. Rolul i-a adus lui Garr o nominalizare pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Premiile Oscar din 1983.

„Am fost mândră”, a scris Garr despre nominalizare în memoria ei din 2005, „Speedbumps: Flooring it Through Hollywood”. „Academia nu numai că știa că exist, ci și credea că sunt bună!”

Într-o declarație trimisă marți la CNN, Hoffman și-a amintit de Garr ca fiind „strălucită și singulară în tot ceea ce a făcut și avea o inimă de aur”.

„Să lucrez cu ea a fost un lucru foarte valoros. Nu era nimeni ca ea”, a adăugat Hoffman.

Tot în 1983, ea a jucat rolul directorului de publicitate Caroline Butler în încântătoarea comedie de familie „Mr. Mom” alături de Michael Keaton. Filmul relata povestea unui cuplu care își schimbă rolurile parentale, când personajul lui Keaton este concediat brusc și Caroline (Garr) se întoarce în câmpul muncii.

Citeşte şi: Ce frumoase sunt fiicele actriței care o joacă pe Janice în serialul Friends

Citeşte şi: Ce s-a ales de actorii din Friends, după terminarea serialului. Cum arată azi colegii regretatului Matthew Perry

Citeşte şi: Îl recunoști? Matt LeBlanc, Joey din „Friends”, a pierdut lupta cu kilogramele și apare tot mai rar în public. Cum a fost fotografiat

Citeşte şi: Tragica viață amoroasă a lui Matthew Perry, de la iubite celebre la o logodnă anulată

Într-un interviu din 2012, Garr a spus că nu a fost surprinsă că două dintre cele memorabilele roluri ale sale s-au axat pe încălcarea stereotipurilor despre normele de gen feminin.

„Mă supăr când se scrie rolul unei femei care este doar o femeie fatală sexy ce seduce bărbații, bazându-se pe mitul că așa trebuie să funcționeze femeia, în loc să-și folosească creierul sau inteligența”, a relaltat Garr.

Mai târziu, marți, Michael Keaton lăsat un mesaj în memoria lui Garr pe Instagram: „Este o zi de care mă temeam și știam că va veni. Uită de cât de grozavă a fost ca actriță și comediantă”, a adăugat el, continuând să spună că „a fost o femeie minunată. Nu doar minunat să lucrezi cu ea, ci grozav să fii în preajmă ei.”

Cariera lui Garr a continuat cu multe roluri de film și televiziune. De-a lungul anilor 90, a apărut în „Good & Evil” din 1991, „Good Advice” din 1994 și „Women of the House” în 1995.

Teri Garr a jucat rolulmamei lui Pheobe Buffay în Friends

Garr s-a dovedit a fi în mod natural candidata perfectă pentru a juca rolul mamei lui Phoebe Buffay (Lisa Kudrow) în „Friends”. Garr a apărut în trei episoade în sezonul al treilea și al patrulea.

„Teri Garr a fost un geniu al actoriei de comedie. A fost și este o influență imensă asupra mea și știu că nu sunt singură în asta”, a declarat Kudrow pentru CNN într-o declarație marți, adăugând că se simte „atât de norocoasă și de recunoscătoare” că ea a început să lucreze cu regretata actriță.

De-a lungul anilor 2000, Garr a făcut apariții în „Felicity”, „ER” și „Live with Bonnie”. Ea s-a aprofundat, de asemenea, în munca de actorie vocală, dând vocea personajului Mary McGinnis în serialul animat „Batman Beyond”, precum și dând vocea lui Sandy Gordon în „Whats New, Scooby Doo?” din 2003.

Foto – Profimedia

Ultima modificare octombrie 30, 2024 11:21 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale