Sting are probleme de sănătate. Artistul și-a anulat mai multe concerte

.

Sting are probleme de sănătate, artistul fiind nevoit să își anuleze mai multe concerte „la recomandarea medicilor”, au anunțat reprezentanții acestuia.

Fără a oferi detalii, reprezentanții cântărețului britanic în vârstă de 67 de ani au anunțat că Sting este nevoit să anuleze toate concertele pe care le avea programate până duminică.

Sting nu se simte bine, iar medicii i-au recomandat să nu urce pe scenă”, se arată în anunț.

Mai multe detașii referitoare la starea de sănătate a artistului nu au fost făcute publice.

Cântărețul are prevăzute mai multe concerte în această vară, pentru promovarea celui mai nou album al său, „Sting: My Songs”, ce a apărut pe piață în luna mai.

Primul concert anulat a fost luni, când Sting, „la recomandarea medicilor”, nu a mai urcat pe scena Festivalului de Jazz din Gand, Belgia.

Starul britanic a devenit cunoscut după ce a pus bazele The Police împreună cu Steward Copeland şi Andy Summers. Trupa a lansat cinci albume de studio, a câştigat şase premii Grammy şi două Brit, şi a fost inclusă în The Rock and Roll Hall of Fame în 2003.

În afara activității sale cu trupa The Police, Sting a mai primit alte 11 premii Grammy, două trofee Brit, un Glob de Aur, un Emmy, patru nominalizări la Oscar, o nominalizare la Tony, Century Award oferit de revista Billboard, precum şi titlul de personalitatea anului oferită la gala MusiCares 2004.

Sursă foto: Shutterstock

Ultima modificare iulie 10, 2019 6:42 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale