Fostul soț al lui Britney Spears, Sam Asghari, a publicat prima imagine cu noua iubită, Brooke Irvine, în mediul online, la un an și jumătate după ce el și cântăreața s-au despărțit.
Cuprins
Cuprins
Sam Asghari, primele imagini cu noua iubită, Brooke Irvine, la o lună de la oficializarea divorțului de Britney Spears
Sam Asghari a început anul 2025 cu o altă femeie la braț. Tânărul în vârstă de 30 de ani, pe numele său real Hesam Asghari, și-a oficializat relația cu noua iubită, Brooke Irvine, pe Instagram, cu o serie de fotografii surprinse într-o vacanță exotică. Imaginile apar la o lună după ce divorțul dintre el și Britney Spears s-a pronunțat. Sam a fost cel care a înaintat actele de divorț în august 2023, după șase ani de relație, dintre care un an și două luni de căsnicie.
În seria de imagini, Sam și Brooke, de profesie agent imobiliar, par mai îndrăgostiți ca oricând,într-o destinație tropicală. „An nou fericit tuturor”, a scris bărbatul în descrierea postării.
Sam și Britney și-au soluționat divorțul în luna mai și acum o lună fiecare dintre ei a fost declarat legal singur atunci. Căsnicia lor s-a încheiat oficial pe 2 decembrie, potrivit documentelor obținute de E! News. Data a coincis, de asemenea, cu aniversarea de 43 de ani a lui Britney.
Ce spune Sam Asghari despre divorțul de Britney Spears
Atât Britney, cât și Sam au vorbit ocazional despre despărțirea lor în ultimul an și jumătate de la depunerea actelor de către el. Britney a vorbit despre șocul și durerea pe care le-a simțit imediat după despărțire, în timp ce Sam și-a întors atenția către modul în care despărțirea a fost percepută de admiratorii fostei lui soții.
„Dormi așa cum îți așterni”, a declarat antrenorul de fitness pentru People, în noiembrie 2024. „Face parte din viață”, a completat.
„Trebuie să rămâi pozitiv. Trebuie să rămâi cu picioarele pe pământ și să înțelegi care este adevărul și să trăiești cu asta, mai degrabă decât cu părerile altora”, a mai spus tânărul.
Cum a petrecut Britney Spears Crăciunul
Sam nu a fost singurul care s-a bucurat de sărbătorile de iarnă alături de cei dragi. Britney a petrecut Crăciunul cu Jayden (18 ani), fiul cel mic pe care îl are cu fostul soț, Kevin Federline (46 de ani), după mai mulți ani în care a fost înstrăinată de proprii copii.
Britney a mărturisit că a fost „cel mai frumos Crăciun din viața ei”, datorită reîntâlnirii cu fiul cel mic. Cântăreața mai are un fiu, Sean, de 19 ani, tot cu Kevin.
„Nu l-am mai văzut de doi ani și jumătate sau poate trei!!! Sunt în stare de șoc!!! S-a întors și se simte mai bătrân și mai deștept decât mine!!! Este un bărbat și plâng în fiecare zi din viața mea datorită miracolului și geniului care este!!! Când el cântă se cutremură tot pământul!!! Al meu pentru totdeauna!!! E ciudat că suntem identici, dar el e băiat și eu sunt fată!!!”, a mai scris Britney Spears pe rețelele sociale.
Foto: Instagram
Ultima modificare ianuarie 3, 2025 6:29 pm