Prințesa Beatrice a dezvăluit numele fiicei sale cu Edoardo Mapelli Mozzi

.

Prințesa Beatrice (33 de ani) a devenit mamă pentru prima oară pe 18 septembrie 2021. Beatrice și soțul ei, dezvoltatorul imobiliar Edoardo Mapelli Mozzi (38 de ani), sunt căsătoriți din iulie 2020. Cuplul s-a logodit în septembrie 2019, în Italia.

Prințesa Beatrice a dezvăluit numele fiicei sale cu Edoardo Mapelli Mozzi

„Înălțimea Sa Regală Prințesa Beatrice și domnul Edoardo Mapelli Mozzi sunt încântați să anunțe nașterea fiicei lor, care a avut loc pe 18 septembrie 2021”, a declarat Palatul Buckingham luna trecută. Micuța a venit pe lume la 23:42, în Spitalul Chelsea și Westminster din Londra, Anglia.

„Bebelușul a cântărit 2 kg 700. Bunicii și străbunicii micuței au fost informați și sunt foarte bucuroși. Familia dorește să mulțumească întregului personal medical pentru felul în care au fost îngrijiți. Înălțimea Sa Regală și copilul sunt bine, iar cuplul este nerăbdător să o introducă pe fiica lor fratelui ei mai mare, Christopher Woolf”, a mai scris Palatul.

Din 2015 până în 2018, Edoardo a format un cuplu cu arhitecta Dara Huang (38 de ani), alături de care are un fiu, Christopher, în vârstă de 5 ani. Fosta pereche s-a logodit în anul 2017. În martie 2018, Edoardo și Dara s-au despărțit, șase luni mai târziu începând relația dintre Beatrice și afacerist.

Până la acest moment, perechea nu a publicat nicio fotografie cu fiica lor, însă au dezvăluit numele pe care micuța îl poartă. Pe o imagine cu amprentele piciorușelor ei, perechea a scris „Sienna Elizabeth Mapelli Mozzi”. „Suntem foarte bucuroși să împărtășim că ne-am numit fiica Sienna Elizabeth Mapelli Mozzi. Suntem bine cu toții, iar Wolfie este cel mai bun frate mai mare”, a scris Beatrice în descrierea fotografiei publicate pe Twitter.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Primele imagini cu chipul fiului Prințesei Eugenie! Ce nume au ales pentru micuț

Ce au făcut Kate Middleton și Prințul William după ce au aflat că Meghan Markle a devenit mamă pentru a doua oară

Meghan Markle, atacată din nou de propria familie. Ce a spus fratele ei vitreg despre ea

Prenumele Sienna are origini italiene, în Toscana existând, de altfel, un oraș cu același nume, Siena. Totodată, sienna este și o nuanță de maro roșiatic, denumire atribuită acestei culori datorită lutului maro roșiatic provenit din Siena. Al doilea prenume, Elizabeth, este un omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a (95 de ani).

Prințesa Beatrice este fiica Ducilor de York Sarah Ferguson (61 de ani) și Prințul Andrew (61 de ani), al doilea fiu al Reginei Elisabeta a II-a. Sarah și Andrew s-au căsătorit în iulie 1986 și s-au separat în 1992, divorțul fiind pronunțat în 1996.

Fostul cuplu mai are o fiică, Prințesa Eugenie (30 de ani), care a devenit și ea recent mamă pentru prima oară. Eugenie a născut un băiețel, August Philip Hawke Brooksbank, pe 8 februarie 2021. Eugenie și soțul ei, Jack Brooksbank (34 de ani), s-au căsătorit în octombrie 2018.

Fiica lui Beatrice este al 12-lea nepot al Reginei și a 11-a în linia de succesiune la tronul Marii Britanii. Mama lui Beatrice, Sarah, este „în al nouălea cer” să aibă un al doilea nepot.

Beatrice și Edoardo s-au logodit în Italia, în septembrie 2019. Inelul de logodnă al prințesei are o valoare estimată între 74 și 140 de mii de lire. Bijuteria are un diamant de 2,5 carate în centru, urmat pe fiecare parte de câte două diamante micuțe, urmate la rândul lor de câte un diamant baghetă din Bostwana, a câte 0,75 carate fiecare, urmate la rândul lor de 5 diamante micuțe, toate fixate pe o bandă din platină.

Foto: Profimediaimages.ro; Instagram

Ultima modificare ianuarie 5, 2022 10:55 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale