Parada modei în tribune la Wimbledon 2024. Ce ținute au purtat Salma Hayek și soțul ei, David Beckham și Nicole Scherzinger / Galerie foto

.

An de an, turneul de tenis de la Wimbledon reunește în tribune un număr impresionant de spectatori. Printre aceștia, tot an de an, se numără și câteva celebrități. În 2024, fostul jucător de fotbal David Beckham, actrița Salma Hayek și soțul ei, François-Henri Pinault, președinte și director executiv al grupului Kering, și artista Nicole Scherzinger, fosta solistă a trupei „Pussycat Dolls”, s-au aflat în tribunele turneului. Pentru vedete, Wimbledon este o oportunitate să-i privească pe unii dintre cei mai buni jucători de tenis ai lumii în acțiune, dar și o șansă să stârnească admirație prin alegerile lor vestimentare.

Ținutele vedetelor de la Wimbledon 2024

Anul acesta, turneul de tenis de la Wimbledon a reunit în tribune personalități cunoscute din domenii diverse, de la sport până la artă și afaceri, precum și din sânul unor familii regale, cum ar fi Prințul Albert de Monaco și părinții lui Kate Middleton, Carole și Michael Middleton. Vedetele au optat pentru ținute lejere din materiale respirabile, perfecte pentru anotimpul cald.

Citește și: Olivia Addams a dat corporația pentru scenă. „De la un job la altul câștigam mai mulți bani și mi se mai îngropa puțin visul” / Exclusiv

Alb, bej și bleumarin, culorile-vedetă

Nicole Scherzinger

Artista Nicole Scherzinger a optat pentru o rochie albă din in pe care a accesorizat-o cu bijuterii aurii și argintii, ochelari de soare și o poșetă Fendi Peekaboo ISeeU mini.

Citește și: Antonia, într-o ținută de peste 7.500 euro la Neversea. Cum arată cizmele care au atras atenția tuturor

Salma Hayek și François-Henri Pinault

Actrița Salma Hayek și soțul ei, François-Henri Pinault, președinte și director executiv al grupului Kering, care deține brandurile de lux Saint Laurent, Alexander McQueen și Gucci, s-au complimentat unul pe celălalt în negru și bej. Salma a optat pentru un tricou în dungi cu monograma Gucci, o jachetă croșetată și pantaloni negri din stofă evazați, în timp ce soțul ei a purtat un costum bej.

Citește și: Bianca Censori și Kanye West, apariție de senzație la Muzeul de Științe din California. Cum s-au îmbrăcat controversatele vedete

David Beckham, mama și fiul lui, Romeo

Tot un costum bej, de această dată o nuanță mai rece, a purtat și fostul jucător de fotbal David Beckham. Patronul Inter Milan a fost acompaniat de mama lui, Sandra, în tribune. Sandra Beckham a optat pentru un outfit all-white. Câteva zile mai târziu, unul dintre băieții lui David, Romeo Beckham, a participat la rândul lui la turneu în calitate de spectator.

Citește și: Brad Pitt și Ines de Ramon, mai îndrăgostiți ca niciodată. Cum au fost fotografiați la circuitul Grand Prix din Marea Britanie

Nathalie Emmanuel în Ralph Lauren, Lucy Boyton în Celine

Wimbledon 2024 a reunit și câteva personalități din lumea filmului. Printre acestea s-au regăsit Golda Rosheuvel și Martins Imhangbe din serialul „Bridgerton”, Nathalie Emmanuel din „Game of Thrones” și Lucy Boyton din „Bohemian Rapsody”. Și actrițele Rebel Wilson, Isla Fisher și Hannah Waddingham s-au numărat printre spectatori.

Rebel Wilson și Hannah Waddingham au optat pentru două dintre cele mai colorate outfituri, în timp ce Lucy Boyton a optat pentru o rochie Celine din dantelă. Descoperă ținutele lor și multe altele în GALERIA FOTO de mai sus!

Foto: Profimediaimages.ro; Instagram/@goldarosheuvel; @islafisher

Ultima modificare iulie 11, 2024 6:22 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale