Halle Berry, diagnosticată greșit cu „cel mai rău caz de herpes”, când, de fapt, intrase la premenopauză. Prin ce a trecut actrița

.

Halle Berry a vorbit despre un diagnostic greșit pe care l-a primit în urmă cu câțiva ani, care a făcut-o să-și dea seama că este la premenopauză.

Ce simptom a trimis-o pe Halle Berry la medic

Actrița, acum în vârstă de 57 de ani, a spus că un medic i-a spus în urmă cu trei ani că a avut un caz extrem de grav de herpes, după ce a mers să primească un tratament pentru că avea dureri mari în timpul contactelor intime.

Atât ea, cât și partenerul ei au fost ulterior testați negativ pentru herpes, a ecxplicat actrița, care a aflat apoi că suferea de uscăciune vaginală, problemă care a dus la diagnosticarea greșită. Uscăciunea vaginală este un simptom al premenopauzei, pentru că sistemul reproducător al femeii începe treptat să producă mai puțin estrogen.

Halle Berry a abordat acest subiect într-o conversație cu prima doamnă a SUA, Jill Biden, la summitul „A Day of Unreasonable Conversation‟ de la Los Angeles, potrivit The Hollywood Reporter, partenerul media al evenimentului.

Actrița, care este mamă a doi copii, a spus că experiența a motivat-o să vorbească despre premenopauză și menopauză pentru a ajuta și alte femei care experimentează așa ceva.

Citeşte şi: Un bărbat a încercat să își însușească una din locuințele lui Halle Berry

Citeşte şi: Halle Berry, siluetă impecabilă în costum de baie la 54 de ani

Citeşte şi: Procesul de divorț dintre Halle Berry și Olivier Martinez nu s-a încheiat. Actrița se va apăra singură în instanță

Citeşte şi: Halle Berry a pozat goală pe balcon. Imaginea i-a vrăjit pe fanii actriței

„Simțeam ca și cum aș fi avut lame de ras în vagin”, a spus vedeta despre durerile trăite. „M-am dus urgent la ginecologul meu și l-am întrebat ce se întîmplă cu mine. A fost groaznic”, a explicat ea. Spre șocul lui Berry, medicul ei i-a spus că are „cel mai rău caz de herpes” pe care el îl „văzuse vreodată”. Berry și-a amintit că i-a răspuns: „Herpes? Nu am herpes!”

„Doctorul meu nu avea cunoștințe și nu m-a pregătit. Atunci am știut că trebuie să folosesc platforma (n.r. – Instagram). Trebuie să mă folosesc tot ceea ce sunt și trebuie să încep să fac o schimbare și pentru alte femei.” – a continuat ea.


Halle Berry nu credea că va trece prin premenopauză

Berry a recunoscut, de asemenea, că datorită „ego-ului” ei, ea a crezut că „va sări cu totul peste” premenopauză. „Sunt într-o formă grozavă. Sunt sănătoasă. Am reușit să scap de insulină și să-mi controlez diabetul de la 20 de ani. Așa că asta m-a făcut să mă gândesc că o să mă descurc cu menopauza. Voi sări peste toată chestia asta. Eram atât de needucat despre asta la vremea aceea.” – a adăugat actrița.

În încheierea conversației, Berry a cerut publicului să o ajute „să schimbe modul în care cultura vede femeile în această etapă a vieții noastre”. Superstarul de la Hollywood a fost mult timp o susținătoare pentru sănătatea femeilor. Anul trecut, vedeta s-a întâlnit cu Women’s Health pentru a discuta despre îmbătrânire și menopauză.

„Contest tot ceea ce credeam că știu despre menopauză, cum ar fi că viața ta s-a încheiat, că ești de unică folosință, că societatea nu mai are loc pentru tine, că ar trebui să te pensionezi. Contest toate aceste stereotipuri: Trebuie să arăți într-un anumit fel, trebuie să te simți într-un anumit fel. Nu, nu este adevărat! Eu sunt în cea mai bună versiune a mea acum, când am împlinit 56 de ani.” – a explicat actrița.

Foto – Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton