Home > Vedete > Străine > Fratele lui Michael Schumacher, surprins în ipostaze tandre cu iubitul. Cei doi nu se mai ascund, iar fosta soție a pilotului a răbufnit
Fratele lui Michael Schumacher, surprins în ipostaze tandre cu iubitul. Cei doi nu se mai ascund, iar fosta soție a pilotului a răbufnit
Fratele lui Michael Schumacher, Ralf, nu-și mai ascunde afecțiunea în public față de iubitul său, Étienne. Cei doi au fost recent surprinși de paparazzi pe un iaht privat în Saint-Tropez, în ipostaze tandre, sărutându-se și îmbrățișându-se.
Cum au fost fotografiați Ralf, fratele lui Michel Schumacher și iubitul lui în vacanță
Fostul pilot de Formula 1, Ralf Schumacher (49 de ani), și-a dezvăluit luna trecută adevărata orientare sexuală, lucru care a deranjat-o profund pe foata lui soție, Cora, cu care are un băiat, David (22 de ani), pentru că ei i-a ținut secret acest detaliu în timpul căsniciei lor de 14 ani (2001 – 2015).
Vezi în GALERIA FOTO cum au fost fotografiați Ralf și iubitul lui în vacanță.
Cora spune că fostul ei soț a negat mereu că are o altă orientare sexuală în timpul căsniciiei, iar ieșirea lui în public pentru a-și anunța relația cu managerul său francez a fost pentru ea ca „un junghi în inimă”. Ea a susținut că a „irosit” 14 ani să stea căsătorită cu un bărbat care acum s-a declarat homosexual.
Cora susține că Ralf l-a prezentat pe Etienne doar ca un asistent, nu ca pe partenerul său.
Cora spune că fostul soț a „manipulat-o psihic”
Ea a izbucnit în lacrimi săptămâna trecută, când a povestit pentru Der Spiegel durerea ei cauzată de confimrarea lui Ralf că este gay. Ea spune că a fost manipulată psihic de Ralf, care a fost pilot de curse între 1997 și 2007.
„Mi-aș fi dorit ca Ralf să mă fi inclus sau măcar să mă lase să fac parte din decizia lui. Ar fi fost un semn de respect”, a spus ea pentru Der Spiegel., citată de Daily Mail.
„În timpul carierei sale în F1, au existat multe zvonuri legate de orientarea lui sexuală. L-am rugat să clarifice dacă ceea ce se spune este adevărat, dar el a negat mereu, spunându-mi că îmi imaginez totul și că poate am nevoie de ajutor psihologic.
Când a anunțat, a fost ca o înjunghiere în inimă. Asemenea dezvăluiri îi afectează întotdeauna pe cei din jur, inclusiv pe fosta soție cu care ai făcut un copil. Astăzi mă simt folosită în timpul căsătoriei. Simt că mi-am irosit cei mai buni ani. Îmi pun multe întrebări. A fost sincer cu mine?
Și este ceva și mai important lucru la care mă gândesc – m-a iubit? Am avut încredere în el orbește și de aceea cuvântul lui era lege pentru mine. Mă simt obligată să-mi corectez imaginea publică, la fel cum domnul Schumacher are dreptul să-și dezvăluie orientarea. S-a gândit o clipă la consecințele pentru mine” – s-a plâns Cora.