Frank Fritz, unul dintre prezentatorii celebrei emisiuni „American Pickers”, a murit la 60 de ani

.

Frank Fritz, co-prezentatorul de multă vreme al emisiunii „Pe urmele antichităților”/„American Pickers”, a murit luni, 30 septembrie, la vârsta de 60 de ani.

Pe Frank Fritz și Mike Wolfe îi leagă o prietenie de peste două decenii

Vestea a fost anunțată pe rețelele de socializare de prietenul și partenerul lui din emisiune, Mike Wolfe. Cei doi a apărut împreună pe History Channel timp de 10 ani, în sute de episoade, în timp ce făceau turul țării în căutare de antichități și artefacte pe care să le poată vinde ulterior în magazinul lor sau să le adauge colecțiilor personale.

„Cu inima frântă vă împărtășesc tuturor vestea că Frank a murit aseară”, a scris Wolfe într-o postare tribut pe Instagram. „Îl cunosc pe Frank de mai bine de jumătate din viața mea și ceea ce ați văzut la televizor a fost întotdeauna ceea ce am văzut eu la el – un visător pe cât de sensibil, pe atât de amuzant. Era același și în afara camerelor de filmat. Frank a avut o modalitate de a ajunge la inimile atâtor oameni doar fiind el însuși.

Cine ar fi visat vreodată că vom împărți cabina unei dube de marfă în fața a milioane de oameni interesați de aventurile noastre. Înainte de emisiuni plecam împreună în locuri despre care nu știam că există, fără a avea o destinație în minte și doar cu pasiunea împărtășită de a descoperi ceva interesant și istoric.” – a transmis Mike Wolfe.

Citeşte şi: Actriţa Maggie Smith din „Harry Potter” și „Downton Abbey” a murit la 89 de ani. Anunţul a fost făcut de familie

Citeşte şi: Chad McQueen, starul din „Karate kid, a murit la 63 de ani. Ce spun autoritățile despre cauza decesului

Citeşteşi: Rapperul Rich Homie Quan a murit la 34 de ani. Iubita lui l-a găsit fără suflare

Wolfe a concluzionat: „Am fost în nenumărate călătorii, am străbătut atât de mulți kilometri și mă simt binecuvântat că am fost acolo alături de el când a făcut o ultimă călătorie acasă. Te iubesc prietene și îmi va fi atât de dor de tine încât știu că ești într-un loc mai bun.”

Fritz a suferit un AVC în urmă cu doi ani

„Pe drumul antichităților” („American Pickers”) a fost lansat pe History Channel pe 18 ianuarie 2010 și de atunci a fost difuzat timp de 25 de sezoane. Fritz a suferit un accident vascular cerebral în vara anului 2022, la câțiva ani după ce s-a retras din emisiune din cauza unor probleme de sănătate.

„Frank a filmat „American Pickers” timp de peste un decenii. Ne vom aminti întotdeauna de „fermecătorul cu barbă” și căutarea lui nesfârșită de motociclete și biciclete de epocă”, au declarat The History Channel și compania de producție „American Pickers”, Cineflix Production, într-o declarație comună. „Gândurile noastre sunt la cei dragi lui Frank în această perioadă dificilă. Îi vom simí lipsa!.”

Pe lângă emisiunea „American Pickers”, Fritz a apărut și în episoade ale altor emisiuni ale History Channel, cum ar fi „Pawn Stars”. De asemenea, și-a folosit vocea pentru un episod al comediei animate a lui Seth MacFarlane, „American Dad”, în 2017.

Foto – Instagram

Ultima modificare octombrie 2, 2024 12:01 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale