Fiul actriței Regina King s-a sinucis la 26 de ani. „Familia noastră este devastată”

.

Fiul Reginei King (51 de ani), Ian Alexander Junior (26 de ani), s-a sinucis la câteva zile de la aniversarea sa de 26 de ani. Tânărul era unicul copil al actriței și al fostului ei soț, Ian Alexander Senior (65 de ani). Actorii au fost căsătoriți timp de 10 ani, din 1997 până în 2007.

Fiul actriței Regina King s-a sinucis la 26 de ani. „Familia noastră este devastată”

„Familia noastră este devastată în cel mai profund mod de pierderea lui Ian. Era o lumină atât de strălucitoare și îi păsa atât de mult de fericirea altora”, a declarat Regina King, pentru E! News. „Familia noastră își dorește respect în această perioadă intimă. Vă mulțumim!”, a încheiat.

Regina King a fost o susținătoare acerbă a carierei muzicale a fiului ei, numindu-se o „mamă mândră” după lansarea single-ului de debut al lui Ian, în aprilie 2021. Aflați împreună pe covorul roșu al galei Globurilor de Aur din 2019, actrița a mai declarat pentru E! News că fiul ei „o face mai fericită decât oricine și orice”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Actorul Sir Sidney Poitier, primul bărbat de culoare premiat cu Oscar, a murit la 94 de ani

Comediantul Louie Anderson, creatorul desenului „Viața cu Louie”, a murit la 68 de ani

Lisa Bonet și Jason Momoa s-au despărțit după o relație de 16 ani

Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au logodit. Cum arată inelul de logodnă

„De obicei, oamenii întreabă: «Cum este să o ai pe Regina King ca mamă?». Este o super-mamă, sincer. Nu lasă zilele grele de la muncă sau orice altceva să ruineze timpul nostru împreună. Este realmente grozav să ai o mamă așa, alături de care să te simți bine și toate cele”, a declarat și Ian Alexander Jr. atunci.

În ianuarie 2021, cu ocazia aniversării de 50 de ani a Reginei, Alexander Jr. a scris în mediul online: „La mulți ani jumătății mele. Sunt atât de mândru de tine și de inspirat de iubirea, arta și gangsta-ul tău. Întotdeauna voi fi recunoscător să te pot vedea înfruntând viața și punându-ți amprenta. Cel mai grozav cadou pe care mi l-aș fi putut dori vreodată este să-mi fii mamă”.

„Să fii tot ceea ce ești și totodată să ai timp să fii prezentă, iubitoare și susținătoare în mod necondiționat este realmente remarcabil. Tot universul Marvel e nimic în comparație cu tine, tu ești un adevărat super erou. Te iubesc, mama! Azi și în fiecare zi”, a încheiat.

Foto: Profimediaimages.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton