Fiica lui Paul Walker, Meadow, a divorțat de soțul ei, Louis Thornton-Allan. „Vom continua să ne susținem unul pe celălalt”

.

Meadow Walker (25 de ani), fiica actorului Paul Walker, și soțul ei, Louis Thornton-Allan (26 de ani), s-au despărțit. Fostul cuplu a confirmat separarea pe Instagram. Modelul și actorul s-au căsătorit în octombrie 2021, în Republica Dominicană.

„După doi ani minunați de căsătorie, am decis să ne separăm amiabil. Este o decizie cu adevărat unită și sperăm sincer să ne respectați dorința de intimitate. Avem iubire și respect mutual și vom continua să ne susținem unul pe celălalt”, a scris cuplul în mediul online.

Meadow Walker a divorțat de soțul ei, Louis Thornton-Allan

Meadow Walker și Louis Thornton-Allan și-au confirmat relația pe rețelele sociale în iulie 2021. O lună mai târziu anunțau că s-au logodit. Inelul de logodnă al modelului este o bijuterie semnată Eclat Jewels, realizată de unul dintre prietenii ei, Eduardo Saggese.

Nunta fostei perechi a avut loc în Republica Dominicană. Meadow a purtat două rochii Givenchy. Una mini, „distractivă și tinerească” pentru cununia civilă, iar cealaltă lungă și elegantă, pentru cununia religioasă. Modelul a fost condus la altar de unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui ei, actorul Vin Diesel (56 de ani), care-i este și naș.

Citește și: Prințul Harry și Meghan Markle, escapadă exotică înainte de Crăciun. Lilibet, surprinsă într-o poză rară împreună cu mama sa

Citește și: Jennifer Lopez, dezvăluiri dureroase despre trecutul ei cu Ben Affleck. Vorbește pentru prima oară despre ce s-a petrecut acum 20 de ani

Cum menține Meadow Walker amintirea tatălui ei vie

Paul Walker s-a stins din viață în anul 2013, pe când fiica lui avea doar 15 ani, în urma unui accident rutier. În anii care au urmat, Meadow s-a apropiat și mai tare de familia actorului Vin Diesel. Mai mult decât atât, acesta din urmă și-a numit fiica cea mică Pauline (8 ani), în onoarea lui Paul. 

Meadow Walker continuă să țină vie amintirea tatălui ei publicând adesea imagini cu acesta în mediul online. În plus, tânăra susține cauzele în care Paul Walker a investit atât timp, cât și bani, prin Fundația „Paul Walker”. Organizația susține conservarea oceanelor și a vieții animalelor sălbatice, printre altele.

Foto: Instagram/Meadow Walker

Ultima modificare decembrie 30, 2023 2:42 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale