Tiesto și soția lui, modelul Annika Verwest, au anunțat că așteaptă cel de-al doilea copil. Dj-ul olandez a împărtășit vestea pe Instagram, printr-o serie de fotografii extrem de emoționante de la cea de-a 64-a ediție a Premiilor Grammy de duminică, unde cuplul a participat împreună.
DJ-ul Tiesto, care vine în vară la SAGA Festival, și soția lui, modelul Annika Verwest, așteaptă cel de-al doilea copil
„Voi avea încă un copil cu dragostea vieții mele”, a scris, iar mesajele de felicitări de la prieteni, colegi și fani nu au întârziat să apară.
Tiesto și Annika s-au căsătorit în septembrie 2019, într-o ceremonie uimitoare în mijlocul deșertului, în Utah, SUA. Cuplul mai are un copil, o fiică, Viola Margreet, născută în noiembrie 2020. În curând, perechea își va strânge în brațe cel de-al doilea copil, un băiețel.
DJ-ul și modelul formează un cuplu din anul 2015 și s-au logodit în 2018, de Ziua Recunoștinței. În Statele Unite ale Americii, Ziua Recunoștinței este celebrată în fiecare an în a patra zi de joi din noiembrie.
Tiesto este unul dintre cei mai apreciați DJi la nivel mondial, iar, în perioada 3-5 iunie, vine la SAGA Festival, pe Arena Națională, și pregătește un set incendiar pentru fanii lui. Biletele pentru SAGA pot fi cumpărate de aici.