Prințul William (41 de ani) i-a dezvăluit unui actor de la Hollywood, câștigătorul a două trofee Oscar, că mama lui, Prințesa Diana (n. 1961 – d. 1997), l-a plăcut.
Cuprins
Cuprins
De ce actor de la Hollywood a fost Prințesa Diana îndrăgostită. Prințul William a făcut dezvăluirea
Prințul William l-a surprins pe actorul Kevin Costner (69 de ani) cu dezvăluirea că regretata lui mamă, Prințesa Diana, a avut o slăbiciune pentru el. Actorul, renumit pentru rolurile sale din filmele „Dances with Wolves” și „Bodyguard”, a aflat în urmă cu câțiva ani că Prințesa Diana l-a simpatizat. A aflat chiar de la fiul ei cel mare, pe care l-a întâlnit în particular, la invitația acestuia din urmă.
Kevin Costner, acum în vârstă de 69 de ani, se afla în Marea Britanie când a primit o invitație neașteptată de la Prințul William. Povestind întâlnirea într-un interviu pentru revista People, actorul a spus: „S-a întâmplat să mă aflu în Anglia când am primit acest mesaj că prințului i-ar plăcea să-mi vorbească. Mi-am zis: «Poftim?» și apoi: «Bine»”.
Citește și: Kate Middleton, văzută pentru prima dată în public, după ce a anunțat că suferă de cancer
Kevin Costner își dorea să joace într-un film cu Prințesa Diana
În timpul discuției lor față în față, Prințul de Wales l-a surprins pe Costner cu dezvăluirea că mama lui, Prințesa Diana, l-a admirat foarte mult. „Ne-am întâlnit într-o cameră doar noi”, a spus Kevin. „S-a ridicat și mi-a strâns mâna… Primul lucru din gura lui a fost: «Știi, mamei mele i-ai cam plăcut»”, a continuat actorul.
Această informație a fost șocantă pentru actor, mai ales că a reflectat asupra unei interacțiuni din trecut dintre el și însăși Diana. Actorul i-a propus Prințesei de Wales să joace într-o continuare a filmului său de mare succes din 1992, „The Bodyguard”, relatează Gloucestershire Live.
„A existat un moment în care asta chiar s-a întâmplat, foarte discret, pentru că așa operez”, a dezvăluit Kevin Costner. Actorul a împărtășit detalii și despre o întâlnire care aproape a avut loc între el și Prințesa Diana. Cea care le-a făcut cunoștință Dianei și lui Kevin a fost Sarah Ferguson, ducesa de York.
Kevin și-a amintit: „A fost atât de dulce. Sarah a fost cea care a pus totul la cale. Sarah a fost foarte tare. Ar fi putut să spună: «Ei bine, și eu sunt o prințesă. Ce zici de mine?». Dar nu a făcut asta. Așa am început eu și Diana să vorbim”.
Citește și: Ce se întâmplă în spatele ușilor închise între Prințul William și Kate Middleton: „Au certuri groaznice”
Câți copii are Kevin Costner
Actorul de la Hollywood, recunoscut pentru cariera sa remarcabilă de peste patru decenii, a avut parte de momente memorabile, printre care câștigarea a două Oscaruri, trei Globuri de Aur și două premii Screen Actors Guild. Costner își descrie călătoria vieții ca fiind „incredibil de neobișnuită” și, „în cea mai mare parte, frumoasă”.
În ciuda succesului său profesional, Kevin rămâne și un tată implicat. Actorul are șapte copii. În prezent ar fi singur, după divorțul de a doua soție, Christine Baumgartner, finalizat la începutul acestui an.
Foto: Profimediaimages.ro
Ultima modificare iunie 21, 2024 3:35 pm