Clem Burke, toboșarul formației Blondie, celebre în anii 1970, a murit la vârsta de 70 de ani după o „luptă privată cu cancerul”, a confirmat purtătorul de cuvânt al trupei pentru BBC.
Considerat unul dintre cei mai mari toboșari din toate timpurile de către revista Rolling Stone, stilul său energic și accentele melodice au ridicat hituri precum „Call Me”, „The Tide Is High”, „Atomic” și „Heart Of Glass” pe primele locuri în topurile britanice. Burke a trecut cu măiestrie de la ritmuri punk la reggae, disco și hip-hop.
Într-o carieră lungă și variată, Clem Burke a colaborat și cu Iggy Pop, Bob Dylan, The Ramones, Eurythmics și Mark Owen de la Take That.
„Talentul, energia și pasiunea sa pentru muzică erau incomparabile, iar contribuțiile sale la sunetul și succesul nostru sunt de neprețuit. Dincolo de măiestria sa muzicală, Clem era o sursă de inspirație atât pe scenă, cât și în afara ei. Spiritul său vibrant, entuziasmul contagios și etica sa profesională de neclintit au impresionat pe toți cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște” au scris cântăreața Debbie Harry și chitaristul Chris Stein.
Clem Burke, o viață dedicată muzicii
Burke s-a născut și a crescut în New Jersey și spunea în trecut că una dintre primele sale amintiri era „să cânt la setul de tobe al tatălui meu, acompaniind piesele formației The Four Seasons”.
A acumulat experiență în trupe de fanfară și grupuri care cântau cover-uri, înainte de a fi recrutat în Blondie în 1974.
De la bun început, el și-a imaginat rolul său ca fiind mai mult decât un simplu muzician.
„Am apreciat mereu toboșari precum Hal Blaine (toboșarul preferat al lui Phil Spector pentru sesiunile de înregistrare) și Earl Palmer (Little Richard, Fats Domino), care erau muzicieni de studio desăvârșiți și aveau acea muzicalitate și versatilitate la care aspiram” a declarat el revistei Mixdown anul trecut.
Trupa Blondie s-a afirmat în cluburile de punk din New York, cum ar fi CBGB, alături de contemporani precum Talking Heads, Television și Patti Smith, și a lansat albumul de debut omonim în 1976.
Totuși, albumul „Parallel Lines” din 1978 a fost cel care i-a transformat în vedete, datorită hiturilor new wave precum „One Way Or Another” și ritmurilor disco din „Heart of Glass”.
Înregistrarea piesei „Heart of Glass” a fost, însă, o experiență chinuitoare. Producătorul Mike Chapman a dorit să sincronizeze interpretarea lui Burke cu o mașină de tobe Roland – o procedură experimentală care a presupus ca toboșarul să cânte la fiecare tobă separat, iar ritmul să fie asamblat ulterior pe parcursul unei săptămâni. Până la finalul sesiunii, „era gata să mă omoare”, a declarat Chapman ulterior pentru Wall Street Journal.
Când chitaristul trupei Chris Stein s-a îmbolnăvit grav în 1982, Blondie s-a destrămat.
Burke a petrecut anii următori cântând cu trupa rock americană The Romantics și a colaborat cu artiști precum Pete Townshend, Joan Jett, Steve Jones de la Sex Pistols și The Ramones – pentru care și-a luat numele de scenă Elvis Ramone.
Totuși, s-a întors la Blondie când trupa s-a reunit în 1999 și a obținut al șaselea său hit pe primul loc în topurile britanice cu piesa emblematică „Maria”.
Vorbind cu BBC News în 2021, Debbie Harry a spus că revenirea lui Burke în trupă a asigurat păstrarea intactă a moștenirii lor muzicale.
„Cred că, de multe ori, când trupele se reunesc, nu mai au suficienți dintre muzicienii originali. Cu Chris, Clem și cu mine, am avut acel nucleu și, știi, asta a contat enorm” – a declarat cântăreața.
Trupa a continuat să cânte și să înregistreze muzică de atunci, iar în 2023 auurcat pe scena principală de la Glastonbury.
Burke s-a implicat și într-un studiu de lungă durată privind efectele fizice și psihologice ale cântatului la tobe. Acest lucru a dus la înființarea Clem Burke Drumming Project în 2008, ale cărui studii detaliate au arătat că toboșarii pot atinge același nivel de efort fizic ca sportivii profesioniști. Drept urmare, i s-a acordat un doctorat onorific de către Universitatea din Gloucestershire în 2011.
Clem Burke a apărut ultima oară alături de Blondie la festivalul Belsonic din Irlanda de Nord vara trecută, purtând încă tricoul său CBGB.
„Influența și contribuțiile lui s-au extins de-a lungul decadelor și genurilor, lăsând o amprentă de neșters asupra fiecărui proiect din care a făcut parte. Ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și fanilor lui Clem din întreaga lume. Moștenirea sa va trăi prin muzica pe care a creat-o și prin impactul pe care l-a avut asupra publicului” au scris Harry și Stein pe Facebook.