Claudia Cardinale a împlinit 86 de ani pe 15 aprilie 2024. În istoria cinematografiei, puține vedete – Sophia Loren, Gina Lollobrigida, Monica Bellucci – au concurat serios cu ea. Dar niciuna dintre aceste rivale nu a egalat-o pe legendara actriță italiană.
În ultimele șase decenii, Cardinale a fost muza unor regizori care au scris istorie în cinematografie, precum Luchino Visconti, Federico Fellini, Sergio Leone și Werner Herzog.
Claudia Cardinale s-a născut în Tunis pe 15 aprilie 1938. În copilărie visa să devină exploratoare, iar mai târziu aspira să se facă învățătoare. Dar, într-o după-amiază, la ieșirea din Liceul Camot, a fost abordată de un necunoscut pentru a juca în documenatrul la care acesta lucra. Aceasta a fost prima ei apariție într-un film, în „Lanțuri de aur”, dar a fost destul de convingătoare pentru ca scenaristul și directorul de film Jacques Baratier, care pregătea în Tunisia primul său lungmetraj, să o remarce și s-o convingă să joace în „Goha” împreună cu Omar Sharif.
Când și-a început cariera ca adolescentă, vocea Claudiei Cardinale era considerată prea răgușită, așa că a fost dublată pentru primele ei filme. Însă au mai fost și alte probleme. Deși părinții ei erau italieni, pentru că s-a născut și a crescut în Tunisia, prima ei limbă a fost franceza. Așa că atunci când a încercat să vorbească italiană, accentul ei puternic francez a atras atenția tuturor.
De fapt, abia când a jucat în capodopera lui Federico Fellini care i-a adus regizorului două premii Oscar în 1963, „8 ½”, publicul internațional i-a auzit vocea guturală unică.
Claudia Cardinale, un sex-simbol internațional al anilor ’50-’60
În urmă cu câțiva ani, după ce participat la festivalul Filming Italy, unde i s-a oferit un premiu pentru întreaga carieră de către directorul artistic al festivalului, Tiziana Rocca, Claudia Cardinale și-a adus aminte despre comedia clasică proiectată la eveniment a lui Blake Edwards, din 1964 „The Pink Panther”, în care au jucat și Peter Sellers, David Niven și Robert Wagner.
Claudia Cardinale a câștigat numeroase premii de-a lungul carierei, inclusiv Leul de Aur pentru întreaga carieră, la Festivalul de Film de la Veneția din 1993 și este de părere că succesul i se datorează regizorilor cu care a lucrat. „Am fost foarte norocoasă pentru că am lucrat cu regizori fantastici”, a adăugat actrița.
Ea a devenit un sex-simbol internațional în filme precum „Big Deal on Madonna Street” din 1958. Dar, pe măsură ce cariera ei a progresat, Cardinale s-a transformat într-o actriță „serioasă” sub îndrumarea lui Visconti în „Rocco and His Brothers” din 1960, „The Leopard” din 1963, „Sandra” din 1965 și „Conversation Piece” din 1974.
„Îmi place să lucrez. De obicei, trăiești o singură viață. Dar am trăit 154 de vieți. Într-un film nu ești tu, ești altcineva. Este altceva.” – a spus starul din “The Pink Panther” sau “Once Upon a Time in the West”, în 2016, la finalizarea celui de-al 154-lea lung metraj din cariera ei, „Ultima Fermata”, regizat de Giambattista Assanti.
Viața personală a actriței fost un eșec
În ciuda succesului ei fulminant ca actriță, viața personală a Claudiei Cardinale a fost, la început, presărată cu eșecuri. Totul s-a schimbat pentru Cardinale după ce a câștigat concursul pentru „Cea mai frumoasă italiancă din Tunisia” în 1957. În momentul în care a început să obțină câteva roluri minore, Cardinale a descoperit că era însărcinată cu un bărbat care nu era interesat de copil.
Claudia Cardinale semnase un contract cu Vides Cinematografica, o companie de producție condusă de puternicul producător italian Franco Cristaldi. Acesta a trimis-o la Londra pentru a-l ține pe fiul ei, Patrick, departe de ochii presei italiene. Cristaldi, care l-a adoptat pe Patrick, a plănuit să se căsătorească cu Cardinale, dar nu i-a spus niciodată despre intențiile lui. Până într-o zi, când au ajuns la Las Vegas în 1966.
„Nu m-am căsătorit niciodată”, a spus ea. „Au fost căsătoriți în Las Vegas”, a clarificat fiica ei, Claudia. „Dar ea nu l-a recunoscut în Italia.”
În timpul petrecut împreună, Cardinale nu a primit niciodată plata pentru munca ei în film. În schimb, banii au mers la Cristaldi.
„Făceam patru filme pe an. Nu am fost plătită deloc. Când l-am întâlnit pe tatăl Claudiei, a văzut că nu am nimic în bancă” – a precizat Cardinale. Tatăl fiicei ei este regizorul Pasquale Squitieri, cu care Cardinale a fost împreună mai bine de 40 de ani, până la moartea sa în 2017.
La fel ca Sophia Loren și alte actrițe internaționale care au ajuns faimoase în anii 1950 și ’60, Cardinale a fost chemată la Hollywood, realizând filme precum westernul din 1966 al lui Richard Brooks „The Professionals” sau „Blindfold” din 1966, în care a jucat Rock Hudson, cu care, mai târziu, a devenit un bună prietenă.
Apoi a plecat deși toată lumea dorea ca ea să rămână la Hollywood. „Sunt europeană”, a spus ea. „Nu pot sta aici.”
Claudia Cardinale nu este adepta intervențiilor estetice
Ea a descris relația ei cu Sergio Leone în legendara producție occidentală din 1968 „Once Upon a Time in the West” drept „fantastică”. Dar a punctat că au existat unele probleme cu scena ei de dragoste cu Henry Fonda, care juca un rol rar de răufăcător în western.
„Știi când am făcut scena cu el în [pat]?”, a întrebat Cardinale. „Soția lui se uita. A fost [prima] scenă de dragoste pe care am făcut-o împreună, iar soția lui era furioasă.”
Claudia Cardinale nu a făcut niciodată o scenă nud în filme. Și nu este interesată nici de operațiile estetice.
„Nu am făcut niciodată lifting facial. Lucruri de genul acesta. Mama obișnuia să spună: Așteaptă până vei fi mai mare, vei zâmbi mereu. Este adevărat. Deci de ce ți-ai ascunde zâmbetul?” – a declarat actrița.