Cine este Kick Kennedy, presupusa iubită a lui Ben Affleck, după ce Jennifer Lopez a depus actele de divorț. Este cu 16 ani mai tânără

.

Se zvonește că Ben Affleck s-ar întâlni cu Kick Kennedy, fiica cea mare a lui Robert F. Kennedy Jr., după despărțirea de Jennifer Lopez. Artista a fost cea care a intentat divorțul, pe 20 august. Citește în continuare pentru a afla adevărul despre speculații.

Cine este Kick Kennedy, presupusa iubită a lui Ben Affleck

Ben Affleck (52 de ani) s-ar fi apropiat destul de mult în ultima vreme de actrița Kathleen „Kick” Kennedy (36 de ani), la scurt timp după separarea de Jennifer Lopez (55 de ani). În ciuda speculațiilor, o sursă din cercul de cunoscuți ai actorului a declarat pentru E! News că Ben și Kick „nu au o relație romantică”. „S-au cunoscut în trecere”, a adăugat aceeași sursă.

Contactați de E! News, echipele de PR ale lui Kick și Ben au refuzat să ofere detalii suplimentare despre natura relației dintre ei.

Citește și: Jennifer Lopez, „furioasă” și „umilită” după despărțirea de Ben Affleck. De ce amână actorul să depună actele de divorț

Zvonurile despre o idilă între Ben și Kick – care a jucat în seriale precum „Gossip Girl” și „The Newsroom” – au apărut la mai puțin de o săptămână după ce J.Lo a depus actele de divorț de actorul laureat cu Oscar, după doar doi ani de căsnicie. În cererea sa, obținută de E! News, protagonista din „Hustlers” a invocat „diferențe ireconciliabile” ca motiv al despărțirii și a marcat data despărțirii lor ca fiind 26 aprilie 2024.

Jennifer a făcut și câteva solicitări în documente. În primul rând, actrița în vârstă de 55 de ani, care și-a schimbat numele în Jennifer Lynn Affleck, a cerut ca numele ei să fie restabilit la Jennifer Lynn Lopez.

Citește și: Jennifer Lopez a depus actele de divorț în ziua celei de-a doua aniversări a căsniciei cu Ben Affleck. „Este foarte dezamăgită.”

De ce a depus Jennifer Lopez actele de divorț de Ben Affleck

Despărțirea dintre Lopez și Affleck nu a fost o surpriză nici pentru apropiații celor doi, nici pentru fanii lor. Speculațiile potrivit cărora cei doi erau în pragul despărțirii au apărut cu multe luni înainte ca artista să depună actele.

Ben a lăsat să se înțeleagă că el și Jennifer au avut așteptări incompatibile în ceea ce privește stilul de viață încă de când s-au cunoscut pentru prima oară, în 2002. În documentarul „The Greatest Love Story Never Told”, lansat cu șase luni înainte să se despartă, Affleck a mărturisit că Lopez era mult mai deschisă cu presa în privința vieții lor intime decât și-ar fi dorit el.

„Inițial, am avut un simț foarte ferm al limitelor în ceea ce privește presa, în timp ce Jen nu cred că s-a opus în felul în care am făcut-o eu”, a explicat Ben Affleck în documentar. „Eu am obiectat foarte mult la asta”, a completat.

Citește și: Promisiunea pe care Ben Affleck i-a făcut-o lui Jennifer Lopez în ziua în care s-au logodit. Mesajul de pe inelul de 5 milioane dolari

Affleck a părăsit-o pe Lopez cu patru zile înaintea nunții lor din 2003

Lopez și Affleck s-au cunoscut în anul 2002, pe platourile de filmare ale comediei romantice „Gigli”. În același an s-au logodit, pentru ca, în toamna anului următor, Ben să pună punct relației cu doar patru zile înaintea nunții lor programate pe 14 septembrie. Affleck a părăsit-o pe Lopez pentru actrița Jennifer Garner, cu care s-a căsătorit în 2005 și alături de care are trei copii, Violet, Seraphina și Samuel.

La rândul ei, Jennifer Lopez are doi copii, pe gemenii Emme și Max, din fostul mariaj cu Marc Anthony. Lopez și Anthony au fost căsătoriți între anii 2004 și 2014. Anterior, între 1997 și 1998, Jennifer a mai fost căsătorită cu actorul Ojani Noa, iar între 2001 și 2002 cu dansatorul Cris Judd. Înainte să se împace cu Affleck, artista a mai fost logodită cu Alex Rodriguez, fost jucător profesionist de baseball.

Citește și: Jennifer Lopez vrea să își schimbe numele de familie după despărțirea de Ben Affleck. Cum i-a afectat divorțul pe copiii actorilor

Ce a rugat-o Ben Affleck pe Jennifer Lopez înainte de căsătorie

În 2021, singuri din nou, Ben Affleck și Jennifer Lopez și-au dat o a doua șansă. La acea vreme, actorul a venit cu rugămintea ca relația lor să nu fie expusă pe rețelele sociale. Cântăreața nu numai că nu a respectat dorința viitorului ei fost soț, ci a și făcut un documentar despre relația lor.

„Am spus: «Ascultă, unul dintre lucrurile pe care nu le vreau este o relație pe social media»”, a povestit Ben Affleck. „Și apoi mi-am dat seama că nu e corect să cer asta. E ca și cum te-ai căsători cu un căpitan de vas și ai spune: «Ei bine, nu-mi place apa»”, a adăugat.

În ciuda declarației de mai sus, Ben Affleck nu a reușit să se acomodeze stilului de viață expus al lui Jennifer Lopez.

Foto: Profimediaimages.ro; Instagram/@kickkennedy

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton