Chrissy Teigen (36 de ani) este din nou însărcinată, la aproape 2 ani de la pierderea celui de-al treilea copil, Jack. Prezentatoarea TV și artistul John Legend (43 de ani) mai au o fiică și un fiu, Luna (6 ani) și Miles (4 ani).
Chrissy Teigen, însărcinată din nou, la aproape 2 ani de la pierderea celui de-al treilea copil
„Ultimii ani au fost o ceață de emoții, să spun așa, dar casa și inimile noastre sunt din nou pline de bucurie. După 1 miliard de injecții (în picior în ultima vreme, după cum puteți vedea) urmează să mai avem un copil! La fiecare programare mi-am zis: «Ok, dacă e sănătos, azi o să anunț!». Apoi răsuflu ușurată auzindu-i bătăile inimii și decid că sunt încă prea emoționată. Nu cred că voi mai pleca vreodată de la vreun control cu mai mult entuziasm decât emoții. Până acum, însă, totul e frumos și perfect. Mă simt minunat și am speranță. Ok, pfew, a fost foarte greu să țin asta secret atâta timp!”, a scris modelul pe Instagram, în dreptul a două selfie-uri în oglindă.
Chrissy și John anunțau în octombrie 2020 că fiul lor, Jack, nu a supraviețuit nașterii.
„Suntem șocați și simțim o durere despre care doar auzi, o durere pe care nu am mai simțit-o până acum. Nu am reușit să oprim sângerarea și să-i oferim copilului nostru fluidele de care avea nevoie, în ciuda a pungi și pungi de transfuzii de sânge. Nu a fost suficient”, a scris Chrissy atunci în mediul online.
„Nu ne-am decis cum ne vom numi copiii decât imediat după naștere, chiar înainte de a ieși din spital. Dar, dintr-un anume motiv, acestui micuț am început să-i spunem Jack. Așa că întotdeauna va rămâne Jack. Jack s-a străduit atât de tare să devină o parte din mica noastră familie și întotdeauna va fi”, a continuat.
„Pentru al nostru Jack, îmi pare rău că primele momente din viața ta au fost atât de complicate și că nu ți-am putut oferi casa de care aveai nevoie pentru a supraviețui. Întotdeauna te vom iubi. (…) Suntem atât de recunoscători pentru viața pe care o avem. Pentru minunații noștri copii, Luna și Miles, pentru toate lucrurile pe care le-am putut experimenta până acum”, a mai scris.
„Nu este fiecare zi plină de soare. În cele mai întunecate zile, vom fi triști, vom plânge până vom rămâne fără lacrimi. Dar ne vom îmbrățișa mai puternic și vom merge mai departe”, a încheiat.
Chrissy Teigen și John Legend s-au cunoscut în 2007, la filmările videoclipului piesei „Stereo” a solistului. Perechea s-a logodit în decembrie 2011, în Maldive, și s-a căsătorit în septembrie 2013, în Italia.