Ce copii mari au Mariah Carey și Nick Cannon. Gemenii Moroccan și Monroe au împlinit 13 ani: „M-ați învățat să iubesc” / Galerie foto

.

Gemenii lui Mariah Carey, Moroccan „Roc” Cannon and Monroe „Roe” Cannon, au împlinit 13 ani pe 30 aprilie. Cu ocazia aniversării acestora, tatăl lor, comediantul Nick Cannon, a postat o fotografie rară alături de adolescenți.

Ce copii mari au Mariah Carey și Nick Carron. Gemenii Moroccan și Monroe au împlinit 13 ani

Mariah Carey și Nick Cannon au fost căsătoriți timp de opt ani, din 2008 până în 2016. Din mariajul lor au rezultat doi copii, gemenii Moroccan și Monroe, alintați Roc și Roe, care au împlinit de curând 13 ani. Roc și Roe sunt singurii copii ai artistei Mariah Carey, în timp ce Nick mai are alți 10.

„Nu pot să cred că acum 13 ani am fost binecuvântat cu cel mai mare dar, cel de a deveni tată!! Dumnezeu și-a pus amprenta în viețile a doi dintre cei mai iubitori, buni, inteligenți și echilibrați oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Vă mulțumesc că m-ați învățat în fiecare zi să iubesc și vă mulțumesc că m-ați ales să fiu tatăl vostru! În cele din urmă o să fac ce trebuie, promit!! Acum să ne întoarcem la petrecere! Vă iubesc, Roc si Roe!! La mulți ani!!!”, a scris Nick Cannon în mediul online, în dreptul a două fotografii cu gemenii lui.

Citește și: Nick Cannon, declarații uluitoare despre fosta lui soție, Mariah Carey: „Nu este umană. Este un dar de la Dumnezeu”

Mariah Carey, despre gemenii ei: „Nu aș fi aceeași persoană fără ei”

La rândul ei, Mariah Carey a postat un videoclip simpatic cu Monroe purtând o pălărie fedora și un tricou inscripționat cu mesajul: „Dăm startul aniversării anului!”. Cântăreața a promis că va reveni cu detalii despre cel de-al doilea sărbătorit, Roc: „Rocky va fi prezentat mai târziu”.

„Nu aș fi aceeași persoană fără ei”, mai spunea Mariah Carey despre copiii ei în 2019, pentru People. „E greu, dar îmi oferă atât de multă dragoste”, a încheiat.

Citește și: Mariah Carey are propria păpușă Barbie. Cât costă jucăria de colecție

Nick Cannon, tatăl a 12 copii

Nick Cannon are 12 copii cu șase femei. În 2011 s-au născut primii doi, gemenii Roc și Roe. Apoi, în 2017, comediantul a devenit tatăl unui fiu, Golden Sagon, alături de Brittany Bell. Nick și Brittany mai au alți doi copii împreună, o fiică, Powerful Queen, și un al doilea fiu, Rise Messiah.

În 2021, Cannon a devenit tatăl unei a doua perechi de gemeni, Zion Mixolydian și Zillion Heir cu Abby De La Rosa. Comediantul și De La Rosa mai o fiică, Beautiful Zeppelin, născută în noiembrie 2022.

Tot în 2022 s-au născut și Legendary Love, fiul comediantului cu Bre Tiesi, și Onyx Ice Cole, fiica acestuia cu LaNisha Cole.

Cannon are o fetiță și cu Alyssa Scott, Halo Marie Cannon, care s-a născut pe 14 decembrie 2022. Nick și Alyssa au mai avut un băiat, Zen, care s-a stins din viață în decembrie 2021, la doar 5 luni.

Citește și: Mariah Carey, dezvăluiri șocante despre copilăria ei: „Sora mea m-a drogat”

Mariah Carey, în top 10 cei mai premiați cântăreți din lume

Mariah Carey este o cântăreață de muzică pop și R&B, compozitoare, producătoare și actriță americană. Și-a lansat albumul de debut în 1990, sub îndrumarea producătorului Tommy Mottola, primul ei soț și actualul partener de viață al artistei Thalia.

Mariah Carey s-a remarcat cu 5 single-uri consecutive pe locul #1 în Billboard Hot 100 Statele Unite. De-a lungul carierei sale a câștigat 6 premii Grammy (inclusiv un premiu Grammy Global Impact), 19 premii World Music, 20 Billboard Music Awards și 10 American Music Awards. Este, de asemenea, un membru al Songwriters Hall of Fame. În 2024, Mariah ocupă locul 9 în topul celor mai premiați cântăreți din lume.

Foto: Instagram; Profimediaimages.ro

Ultima modificare mai 5, 2024 7:10 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale