Cât de adorabilă este fiica lui Katy Perry și Orlando Bloom! Daisy, în public la unul dintre concertele solistei / Video

.

Katy Perry (39 de ani) are o fiică, Daisy Dove, în vârstă de 3 ani, din relația cu actorul Orlando Bloom (46 de ani). Daisy a fost prezentă sâmbătă, 4 noiembrie 2023, la ultimul concert din rezidența mamei sale în Las Vegas. Cele două au împărtășit un moment emoționant înainte ca solista să interpreteze hitul „Hot N Cold”.

Katy Perry și Orlando Bloom au devenit părinții unei fiice în august 2020. Cântăreața și actorul sunt logodiți din februarie 2018. S-au cunoscut la o petrecere, în ianuarie 2016, iar în martie anul următor s-au despărțit. În decembrie 2017, însă, au petrecut sărbătorile de iarnă împreună în Japonia. În februarie 2018 au anunțat că s-au împăcat.

Fiica lui Katy Perry și Orlando Bloom, prima apariție publică, la un concert de-al artistei

Daisy Dove este primul copil al lui Katy Perry și al doilea al lui Orlando Bloom. Din 2010 până în 2013, actorul a fost căsătorit cu modelul australian Miranda Kerr (40 de ani). Alături de Miranda, Orlando are un fiu, Flynn Christopher, în vârstă de 12 ani. La rândul ei, Katy a mai fost căsătorită cu artistul Russell Brand (48 de ani), din octombrie 2010 până în iulie 2012.

Pe 4 noiembrie 2023, după 2 ani, Katy Perry și-a încheiat rezidența muzicală în Las Vegas. Printre miile de fani, la concert au fost prezenți și Prințul Harry, Meghan Markle și Celine Dion. Înainte de a interpreta piesa „Hot N Cold”, Katy Perry i-a spus fiicei sale aflate în mulțime: „Daisy, te iubesc atât de mult! Ești cea mai bună prietenă a mea! Sunt atât de bucuroasă că ești aici!”. Pe ecrane, Daisy este surprinsă zâmbind larg.


Citește și: Katy Perry i-a pus o poreclă dură lui Russell Brand după divorț. Actorul britanic, acuzat de viol și abuz emoțional

Citește și: Orlando Bloom, despre relația cu Katy Perry: „Ne luptăm cu emoțiile și creativitatea”

Katy Perry și-a vândut drepturile de autor pe catalogul ei muzical

La același concert, Katy Perry le mulțumește familiei sale și lui Orlando Bloom pentru susținere. „Îi mulțumesc partenerului mei, Orlando, pentru că a fost un sprijin incredibil și un tată uimitor – te iubesc”, a declarat cântăreața, pe scenă.

În septembrie 2023, Katy Perry și-a vândut drepturile de autor asociate catalogului său muzical către compania Litmus Music în urma unei tranzacții estimate de mai multe surse mass-media la 225 de milioane de dolari.

Foto: Captură X; Instagram/Katy Perry

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton