Andie MacDowell (63 de ani) a optat, în ultimul an, pentru un look cât mai natural cu putință. Actrița nu are nicio intervenție estetică, iar, de curând, a renunțat inclusiv la a-și mai acoperi firele albe.
Andie MacDowell, mândră de ridurile și de părul ei alb
„Mi s-a spus un lucru nebunesc când am împlinit 40 de ani. Nu mi-a venit să cred. Am fost întrebată cum mă simt știind că am îmbătrânit și că mi-am pierdut frumusețea. I-am zis că nu simt că mi-am pierdut frumusețea, ci că acum am o altfel de frumusețe. Evoluăm și îmbătrânim, este parte din proces. Îmbătrânirea nu înseamnă că-ți pierzi frumusețea”, a mărturisit actrița în podcastul „Fresh Air”.
Andie MacDowell este ambasador L’Oréal din 1986, anul acesta aniversând 35 de ani alături de companie. „Părul meu a devenit gri în timpul pandemiei, iar fiicele mele, care locuiesc foarte aproape, m-au văzut și mi-au tot repetat: «Arăți șmecher, trebuie să rămâi așa»”, a mai dezvăluit actrița.
„Trebuie să recunosc, niciodată nu m-am simțit mai frumoasă. Nu cred că ar trebui să adopte oricine acest look… dar mie mi se potrivește”, a continuat. Actrița a admis că s-a gândit să apeleze la intervenții de ordin estetic, dar și că și-a injectat botox o singură dată. Respectiva experiență a convins-o, însă, să renunțe complet la astfel de „trucuri” de înfrumusețare.
„Sunt de ceva timp într-un proces de îmbătrânire”, a mai spus în 2018, pentru Vogue. „E o călătorie, dar nu poți da timpul înapoi. Nu vreau să pretind că sunt ceea ce nu sunt și să spun că nu mi-a fost niciodată rușine că îmbătrânesc. Dar vreau să fiu pozitivă în privința fiecărei etape din viața mea”, a încheiat atunci.
„Cred că trebuie să decizi dacă îți place sau nu că cineva îmbătrânește. Îmi place că oamenii sunt liniștiți știind că eu îmbătrânesc. Cred că e un mesaj important pentru noi toți. Îmbătrânim și suntem frumoși”, a mai spus în podcastul „Fresh Air”.
Din anul 1986 până în 1999, actrița a fost căsătorită cu fostul model Paul Qualley (63 de ani). Fostul cuplu are împreună trei copii, un fiu și două fiice, Justin (35 de ani), Rainey (31 de ani) și Margaret (27 de ani). În anul 2001, actrița s-a căsătorit cu omul de afaceri Rhett Hartzog însă s-au despărțit la scurt timp, în anul 2004.
Fiicele fostei perechi au călcat pe urmele mamei lor, mezina fiind distribuită în serialul „Maid” (2021), filmul „Once Upon A Time in Hollywood” (2019) și în miniseria „Fosse/Verdon” (2019). Rainey este de asemenea atrasă de lumea actoriei, însă mai ales de cea a muzicii, fiind atât interpretă, cât și compozitoare.