Adriana Lima (40 de ani) este însărcinată cu cel de-al treilea copil, un fiu. Acesta va fi primul copil al modelului cu iubitul ei, producătorul Andre Lemmers (40 de ani). Adriana mai are două fiice, Valentina (12 ani) și Sienna (9 ani), din primul și singurul mariaj cu fostul jucător de baschet Marko Jarić (43 de ani).
Adriana Lima, aspru criticată pentru ținuta de la Festivalul de la Cannes 2022
Adriana și Marko au fost căsătoriți între anii 2009 și 2016. Adriana și Andre formează un cuplu din anul 2021, iar în februarie 2022, supermodelul a confirmat în mediul online că anul acesta vor deveni părinți.
Perechea a fost recent prezentă la premiera filmului „Top Gun: Maverick”, din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Pe covorul roșu al evenimentului, Adriana a purtat o rochie neagră, creație Balmain, cu un decupaj care i-a lăsat sarcina la vedere, lucru deloc apreciat de mulți dintre fanii ei.
„Foarte nedemn. Locul nepotrivit să-ți expui abdomenul. N-are a face cu sarcina. E pur și simplu prostesc!”; „Cea mai urâtă rochie!”; „Oh, vă rog opriți trendul cu burțile”; „Ridicolă!”; „Urăsc rochiile astea atât de mult”; „DIZGRAȚIOS – opusul inimii unei mame grațioase și a unui look feminin”, acestea sunt doar câteva dintre reacțiile negative.
În ciuda numeroaselor critici, modelul a primit și o serie de complimente. „Are în continuare pătrățele! Care e problema dacă vrea să-și arate burta, oameni buni?”; „De ce sunteți atât de răutăcioși în privința unei sarcini? Ar trebui ca femeile însărcinate să se ascundă? Sunteți tare ciudați!”; „Superbă!”, au fost câteva dintre reacțiile pozitive.
Acest trend al afișării burții în timpul sarcinii a fost valorificat la maxim de artista Rihanna (34 de ani), care va deveni mamă pentru prima oară anul acesta. Încă din momentul anunțului sarcinii, solista a purtat cu precădere outfituri care i-au lăsat sarcina la vedere, stârnind numeroase reacții pro și contra. Cântăreața ar urma să aibă un fiu alături de iubitul ei, rapperul ASAP Rocky (33 de ani).