În timpul unuia dintre concertele sale din Las Vegas, Adele a comentat fenomenul recent în urma căruia mai multe artiste au fost lovite în față de spectatorii de la concertele lor.
De la jumătatea lunii iunie, din ce în ce mai multe soliste s-au confruntat cu incidente neașteptate în timpul concertelor, trei dintre ele fiind lovite în față de către persoane din public.
Adele trage un semnal de alarmă după ce mai multe artiste au fost lovite în față în timpul concertelor lor
„Ați observat că oamenii au uitat eticheta unui concert în ultima vreme? Pur și simplu aruncă mizerii pe scenă. Ați văzut?”, a început Adele. „Vă provoc. Doar să îndrăzniți să aruncați cu ceva în mine și o să vă omor”, a completat artista într-un ton ironic.
În tot acest timp, Adele ținea în mână un aruncător de tricouri. Fiind conștientă de ironia mesajului pe care îl transmitea în acel context, cântăreața a continuat râzând: „Nu mai aruncați cu lucruri în artiști, dar puteți trage cu lucruri în oameni. Exact opusul”. „I-am văzut pe acești oameni. Oamenii ăștia și-au pierdut mințile”, a încheiat.
Reacția lui Adele a venit ca urmare a mai multor incidente petrecute în ultima perioadă. Atacurile au pe 18 iunie, când un bărbat în vârstă de 27 de ani a aruncat cu un telefon mobil în Bebe Rexha, în timpul unui concert din New York. Lovită în ochi, cântăreața s-a prăbușit de durere, a ieșit din scenă și a fost transportată la spital. Bărbatul a fost arestat și acuzat de agresiune.
O săptămână mai târziu, artista Ava Max, în vârstă de 29 de ani, susținea un concert în Los Angeles când, la jumătatea show-ului, un bărbat a urcat pe scenă și a lovit-o puternic peste față. În videoclipul devenit viral cântăreața încearcă să-și continue dansul, însă se retrage în culise în cele din urmă.
Un fan a aruncat cenușa mamei sale pe scenă la un concert Pink
După câteva zile, la un concert Pink, un fan a aruncat pe scenă o pungă cu cenușa mamei sale. Într-un TikTok care surprinde momentul bizar, Pink merge către pungă și, cu o expresie confuză, o ridică. „Asta este mama ta?”, întreabă. „Nu știu ce să simt despre asta”, a completat. Deși marcată de moment, Pink a așezat punga pe marginea din față a scenei și și-a continuat concertul.
Cântăreața Kelsea Ballerini, lovită cu o brățară peste față
Doar două zile mai târziu, artista Kelsea Ballerini a fost lovită în ochi de o brățară aruncată de un fan, în timpul unui concert în Idaho. În videoclipul care surprinde momentul, Kelsea se oprește din cântat și iese pentru câteva minute din scenă. Ulterior, cântăreața a declarat că a fost mai mult speriată decât rănită de incident și că tot ceea ce-și dorește este ca oamenii să fie în siguranță la concertele ei.