Johnny Wactor, cunoscut pentru rolul din „General Hospital”, a fost împușcat mortal în Los Angeles, în timp ce încerca să oprească un jaf. Actorul, care l-a interpretat pe Brando Corbin în serial, a fost ucis sâmbătă dimineața, a declarat mama lui pentru KABC. Avea 37 de ani.
Într-o declarație pentru CNN, agentul lui Wactor, David Shaul, l-a descris ca fiind „nu doar un actor talentat care s-a dedicat meseriei lui, ci un adevărat exemplu moral pentru toți cei care l-au cunoscut”.
„Wactor a muncit din greu, a fost tenace și s-a străduit să fie cel mai bun posibil. Timpul petrecut cu Johnny a fost un privilegiu pe care l-am dori tuturor. După peste un deceniu împreună, el va lăsa un gol imens în inimile noastre pentru totdeauna” – a mai declarat Shaul.
Mama lui Wactor, Scarlett Wactor, a confirmat moartea acestuia.
Ea a spus că fiul ei ieșise dintr-un pub cu una dintre colegele sale, după ce și-au terminat tura, când a văzut pe cineva în preajma mașinii lui.
Inițial, a crezut că mașina sa este remorcată și s-a apropiat de indivizii de acolo pentru a-i întreba ce fac. Dar unul dintre ei a scos o armă și a deschis focul.
Impușcătura a avut loc în jurul orei 3:25 A.M. sâmbătă, a declarat ofițerul departamentului de poliție din Los Angeles, Tony Im. Fratele mai mic al lui Johnny, Grant, a confirmat pentru Daily Mail că Johnny a fost împușcat în piept când a dat peste suspecții care încercau să fure convertizorul catalitic din mașina sa.
Victima a fost dusă la un spital unde a fost declarat decedată.
Departamentul de poliție din Los Angeles spune că nu dezvăluie numele victimelor.
Johnny Wactor a apărut în 164 de episoade în „General Hospital”
Wactor a jucat în „General Hospital” în rolul lui Brando Corbin din 2020 până în 2022, potrivit IMDB. El a mai apărut, de asemenea, și în alte producții precum „Criminal Minds” și „Siberia”.
Colegii de breaslă și-au exprimat regretul pentru moartea tânărului actor.
„Johnny Wactor a fost un suflet frumos, frumos. Atât de talentat! Și amuzant!”, a scris Perry Shen, co-star în General Hospital, a pe X (fostul Twitter).
„Johnny a fost amabil, modest, umil și s-a gândit mereu la alți oameni. Un tânăr talentat care a vrut doar să împărtășească acel talent cu lumea. Mi-aș dori să am suficientă dragoste pentru a umple golul pe care cei dragi trebuie să o simtă acum, dar știu că este imposibil. Johnny nu va mai merge în această călătorie cu noi. RIP” – a transmis un alt apropiat al lui Johnny.