Actorul francez Gaspard Ulliel s-a stins din viață miercuri, 19 ianuarie, la vârsta de 37 de ani.
Ulliel se afla la schi și s-a lovit de un alt schior la intersecţia a două pârtii. Loviturile au fost foarte grave, iar medicii l-au găsit în stare de inconștiență.
Actorul a fost transportat cu elicopterul către spitalul din Grenoble, în jurul orei 17.00. Potrivit autorităților, starea sa dera una gravă și, în cele din urmă, a fost declarat decesul.
Gaspard Ulliel s-a născut pe 25 noiembrie 1984 în Boulogne-Billancourt, Paris. Mama sa lucrează în industria modei, iar tatăl său este stilist. Ulliel a absolvit Universitatea Saint-Denis unde a studiat cinematografia.
A început să joace încă de când era în școală, primind un rol în filmul „Une Femme En Blanc”. Au urmat apoi mai multe roluri în diverse scurt-metraje. A fost descoperit de regizorul Michel Blanc, care i-a oferit un rol în pelicula „Embrassez qui vous voudrez” (2002) în care juca alături de Charlotte Rampling. Rolul lui Gaspard, Manech, din „Un long dimanche de fiançailles” (2004), unde joacă alături de Audrey Tautou, i-a adus celebritatea, potrivit cinemagia.ro.