Înainte să se lanseze cu piesele „September”, „I Like (The Trumpet)” și „Love You”, în colaborare cu DJ Sava, piese care cumulează peste 40 de milioane de vizualizări pe YouTube, Raluka a făcut parte dintr-o trupă. „Pepper Girls” a obținut locul 2 în sezonul 3 al emisiunii „Megastar”.
În exclusivitate pentru UNICA.ro, Raluka a spus ce relație are acum cu fostele colege de trupă, Laura Roșca (Lala) și Ioana Sihota (Jo), dar și care sunt proiectele TV cele mai apropiate de sufletul ei. Deși trupa s-a destrămat după încheierea emisiunii, Raluka, Lala și Jo au păstrat legătura. În prezent, Lala lucrează la Radio 3net, iar Jo este actriță.
Raluka a făcut parte dintr-o trupă înainte să se lanseze solo. Ce relație are acum cu fostele colege de band
„Da, cu fostele colege, adică Lala și Jo, încă mai vorbesc. Cu Jo mai rar un pic, pentru că și ea are foarte multă treabă. Și Lala la fel, dar îmi mai scrie din când în când pe Instagram. Ea e la Radio 3net și mai merg pe la ea pe la emisiune. Jo este cu teatrul și cu musicalurile și atunci e prinsă tot timpul. Dar da, vorbesc cu ele și chiar și cu oameni de prin echipă. Mă mai văd oricum pe la evenimente cu ei”, a declarat Raluka, în exclusivitate pentru UNICA.ro.
Citește și: Cum a reușit Raluka să scape de acnee. „E un subiect foarte sensibil” / Video exclusiv
Din experiența de la „Megastar”, Raluka ne-a mai povestit că a învățat foarte multe. „A fost o experiență superbă”, ne-a spus. În cadrul show-ului, solista și colegele ei de trupă au stat timp de mai bine de o lună sub același acoperiș cu ceilalți concurenți. În ciuda faptului că erau „inamici” în emisiune, Raluka spune că, în afara competiției, erau prieteni și formau o echipă cu toții.
Care a fost prima emisiune TV la care a participat Raluka
De-a lungul carierei sale, Raluka a participat în mai multe show-uri TV. Primul nu a fost „Megastar”, ci o altă competiție muzicală, „Fresh Star”, la Național TV. Raluka a mai participat în show-urile „Te cunosc de undeva” și „Asia Express”, la Antena 1, și „SuperStar”, la Pro TV.
Dacă în primele două a participat în calitate de concurentă, în emisiunea „SuperStar” Raluka a făcut schimb de roluri, fiind unul dintre jurați, alături de Smiley, Marius Moga și Carlas Dreams. Alături de solista Ana Baniciu, Raluka a câștigat două ediții „Te cunosc de undeva” și primul sezon „Asia Express”.
Citește și: Raluka, pachet neașteptat de la un fan îndrăgostit: „M-am panicat puțin” / Video exclusiv
„Aș mai pleca oricând în «Asia Express», doar că am câștigat. M-aș fi dus chiar și la «Survivor», dar nu se poate, nu mai pot. Dar fiecare proiect pe care l-am avut, atât în TV, cât și pe lângă, au fost apropiate de sufletul meu, fac tot timpul cu drag tot ceea ce fac, pun foarte multă energie tot timpul. Uneori zici că sunt isterică, zici că nu sunt eu. Dar dacă ar fi să aleg, «Asia Express» și «SuperStar»”, a mai declarat Raluka, în exclusivitate pentru UNICA.ro.
Ce facultate a urmat Raluka
Raluka a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din Deva și este licențiată în Jurnalism, însă a rămas fidelă muzicii. La 19 ani, Raluka a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”. În același an, a obținut locul 2 la Festivalul Mamaia 2008, secțiunea interpretare.
Foto: Instagram
Ultima modificare august 13, 2023 3:33 pm